in

Lipsă de personal medical în Marea Britanie. 3.000 de medici străini angajați într-un an

O investigație efectuată de publicația The Guardian arată că recrutarea agresivă a determinat angajarea de medici din cel puțin 27 de țări în 32 dintre cele 160 de trusturi NHS din Anglia.

Astfel, potrivit The Guardian, serviciul de sănătate se luptă să acopere lipsa de personal despre care profesioniștii din domeniul medical spun că este serioasă și în creștere.



Dr. David Rosser, director medical al University Hospitals Birmingham, unul dintre cele mai mari trusturi spitalicești din Anglia, a declarat: „NHS nu are numărul de medici de care are nevoie. Lipsa de personal e reală. Noi nu formăm suficienți medici în această țară, și astfel suntem dependenți de medicii formați în străinătate. Medici din tot mai multe ramuri ale medicinei raportează lipsuri, îndeosebi în specialități precum A&E (Accidente și Urgențe), unde este o muncă dură”.

Studiul The Guardian arată că:

• University Hospital Southampton NHS Foundation Trust a recrutat cel mai mare număr de medici străini – 113 în ultimul an.

Serviciul se luptă să găsească suficienți medici pentru a lucra în specialități medicale deosebite, inclusiv A&E, radiologie, oftalmologie și medicină generală.

• Cei 23 de medici străini angajați de University Hospitals Bristol Trust includ șase greci, trei pakistanezi, doi maghiari, doi români, doi srilankezi și un sudanez cu cetățenie britanică.

Cinci dintre cele 10 servicii regionale NHS de ambulanță caută să recruteze din străinătate.

Peste 100 dintre cei 200 de paramedici pe care Serviciul Londonez de Ambulanță îi va angaja până la sfârșitul lunii martie vor fi din Australia și Noua Zeelandă.

Medici români, navetiști în Marea Britanie

Nigel Farage, UKIP: Medicii care nu vorbesc bine limba engleză să fie dați afară

 

• Trusturile NHS din Anglia spun că au angajat peste 1.000 de asistente din străinătate, experții avertizând că spitalele sunt în competiție pentru talentele din afară.

Lipsa radiologilor, se mai arată în articol, poate dăuna pacienților care au de făcut o tomografie, un RMN sau o radiografie, avertizează Dr. Giles Maskell, președinte al Colegiului Regal al Radiologilor (RCR).

Avem o lipsă foarte mare de radiologi. Implicațiile principale pentru siguranța pacienților sunt întârzierile la interpretările imagistice și riscul ca oamenii să primească un tratament greșit, din cauza neefecturări unor teste adecvate și a unor interpretări experte”, a spus acesta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

DRP racolează AGENŢI DE INFLUENŢĂ și INFORMATORI în diaspora: “Vreți să fiți comunicatorii noștri?”

FADERE: Ponta se răzbună pe românii din diaspora