in

Lordul drogurilor El Chapo a bătut palma cu mafioții români pentru a inunda Marea Britanie cu droguri



O nouă informație furnizată de The Times aruncă în aer imaginea românilor din Marea Britanie. Potrivit The Telegraph, cotidianul menționat arată că celebrul cartel mexican al drogurilor Sinaloa a făcut un pact cu mafioții români pentru „a inunda Marea Britanie cu droguri”.

Potrivit The Times, citat de The Telegraph, banda de crimă organizată din România are control asupra camioanelor de marfă, ceea ce va permite cartelului condus de „El Chapo” Guzman să opereze pe scară largă în Marea Britanie.

Alianța româno-mexicană este descrisă drept cea mai puternică din emisfera vestică și va spori temerile legate de nivelul de securitate al frontierelor Regatului Unit, mai scrie The Telegraph.

Agenția Națională de Combatere a Criminalității a avertizat că gruparea românească este capabilă să aducă cantități mari de cocaină în Marea Britanie, săptămânal, cu vehicule de transport marfă.

Este de așteptat ca drogurile să intre prin porturi precum Dover, Folkestone și Harwich din Liverpool. Mai mult, este de așteptat ca drogurile să fie livrate în zonele rurale cu ajutorul copiilor.

„A fost identificat un grup de crimă organizată din România cu capacitatea de a importa cantități mari de cocaină în Marea Britanie săptămânal, folosind transportul HGV. Serviciile de securitate indică faptul că această rețea românească este legată de una aflată în legătură cu cartelul Sinaloa. Se estimează că această rețea de criminalitate organizată va continua să furnizeze în Marea Britanie mari cantități de droguri de clasă A”, confirmă Agenția Națională de Combatere a Criminalității.

Se estimează că 100 de tone de cocaină intră în fiecare an în Marea Britanie.

Fost fotbalist de Liga I, traficant de droguri în Anglia

Droguri de sute de mii de lire sterline, în portbagajul unui român

Marea Britanie, pe primul loc la consumul de cocaină și la numărul bolnavilor de gonoree

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un englez se filma în timp își sodomiza propriul câine. Poliția: „Imaginile erau extrem de dureroase”

Român mort în accident de muncă în Cornwall. I s-a făcut dreptate după trei ani. Compania vinovată nu va plăti însă nimic