in

Mai mulți conservatori au trecut de partea opoziției la votul pentru Legea Brexit

Nouă membri ai Partidului Conservator din Marea Britanie susţin amendamentele la legislaţia necesară pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, inclusiv un vot în parlament privind rămânerea într-o uniune vamală, relatează The Guardian.



Din grupul de disidenţi din partidul premierului Theresa May fac parte doi foşti miniştri de cabinet care susţin amendamente transpartinice „substanţiale” la proiectul de lege ”European Union (Withdrawal) Bill”.

Potrivit The Guardian, modificările elaborate includ un vot în parlament privind rămânerea într-o uniune vamală, vot „ce este aproape sigur că va trece”.

Proiectul de lege reprezintă un test privind capacitatea premierului May de a guverna, în timp ce conservatorii sunt divizaţi în legătură cu modalitatea cea mai bună de a da forţă Brexit-ului, în condiţiile în care şefa guvernului de la Londra depinde de un mic partid nord-irlandez pentru majoritatea sa din parlament.

Theresa May a indicat că acceptarea unei noi uniuni vamale, în care cei 28 de membri ai UE să funcţioneze ca o piaţă unică fără taxe, cu UE ar însemna „o trădare” a rezultatului referendumului din 2016.

Majoritatea de lucru a premierului May din Camera Comunelor (650 de locuri) depinde de un număr de 13 locuri. Din grupul conservatorilor fac parte Chris Patten, fost preşedinte al partidului, şi Douglas Hogg, fost ministru al agriculturii.

Parlamentarii conservatori îi cer lui May un Brexit dur: „Trebuie să preluăm controlul asupra legilor”

Theresa May, șantajată de parlamentarii conservatori. Rebelii o avertizează: „Nu vrem dată pentru Brexit”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexitul a început acum un an. Vezi ce pași urmează să fie făcuți în continuare

Se pregătea să plece la Londra cu țigări de contrabandă. Arestat în autocar