in

Oficialii europeni, dezamăgiți de întâlnirea cu May. Este posibil ca negocierile pentru Brexit să eșueze

Întâlnirea din miercurea dinaintea summitului UE27 de la Bruxelles, de sâmbătă, 29 aprilie, dintre Theresa May, premierul Marii Britanii, Jean-Claude Junker, președintele Consiliului Europei și Michael Bariner, negociatorul șef al UE pentru Brexit, a fost extrem de rece, au scris mai multe cotidiene europene și britanice.

Cu toate că May a negat acest lucru, declarațiile lui Junker de după întâlnire, dar și poziția cancelarului german, Angela Merkel, arată o tensiune din ce în ce mai mare între Uniunea Europeană și Guvernul britanic.

Potrivit The Guardian, la cina oficială, May le-a cerut oficialilor de la Bruxelles ca negocierile cu privire la relația comercială dintre UE și Marea Britanie să înceapă mai devreme și a insistat că Regatul Unit nu datorează nicio sumă Uniunii Europene.



„Răspunsul lui Jean-Claude Juncker a fost calm și sarcastic“, a declarat pentru The Guardian o sursă din interiorul guvernului. „S-a întors la Michel Barnier, apoi la doamna May și a spus că, în contradicție cu așteptările sale, următoarele 23 de luni ar putea fi extrem de calme din punctul de vedere al negocierii. El a arătat clar că nu are nici un rost să existe o primă întâlnire, doar în cazul în care Marea Britanie acceptă formularea tratatului și realitatea politică a UE27”.

Junker a transmis apoi un alt mesaj, publicat de ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, : „Părăsesc Downing Street de 10 ori mai sceptic decât înainte”.

Aceasta înseamnă, consemnează The Guardian, că șansele ca negocierile pentru Brexit să eșueze sunt de peste 50%.

La câteva zile după întâlnirea, Junker a spus despre cancelarul german Angela Merkel că a afirmat în legătură cu Theresa May că aceasta este „într-o altă galaxie”.

May a insistat însă că discuțiile au fost constructive cu toate că, spune ea, „negocierile vor fi dure”. De asemenea, ea a cerut sprijinul cetățenilor la alegerile din 8 iunie, pentru ca Marea Britanie să aibă o conducere stabilă și puternică cu care să intre în negocieri.

Theresa May s-a făcut de râs. Alegătorii i-au trântit ușa în nas

Theresa May despre Bexit: „Vor fi negocieri dificile”

Cum vrea Theresa May să câștige alegerile. Manifest pentru încetarea liberei circulații și ieșirea de pe piața unică

Video. Ce declara Theresa May cu privire la alegerile anticipate acum șase luni: „Nu vor fi alegeri generale până în 2020”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O româncă din Bistrița, pe locul III la preselecția pentru Vocea Spaniei. Acordați-i votul vostru Cristinei! Poate ajunge direct în semifinale

Update – S-au născut mai mulți copii în Diaspora decât în România. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: „E vorba de rata natalității”