in

Ponta le-a întors din nou spatele românilor. A fost în vizită la Londra, dar a ocolit comunitatea

Primul ministru al României, Victor Ponta, a efectuat o vizită de lucru la Londra, la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD, alături de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici și de ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

Ca de fiecare dată când s-a aflat în capitala Regatului Unit, premierul nu a avut nici măcar o întâlnire cu reprezentanții comunității românești.

Potrivit unui comunicat oficial al Guvernului României, delegația a avut întâlniri cu președintele BERD, Sir Suma Chakrabarti și prim-vice președintele Phil Bennett. Ambele parți au subliniat angajamentul comun pentru intensificarea cooperării dintre BERD și România.



Premierul român a prezentat conducerii BERD mai multe proiecte considerate prioritare de către Guvernul României, în domeniul Transporturilor, Energiei și Lucrărilor Publice, cu impact major asupra dezvoltării regionale, respectiv a infrastructurii naționale.

Proiectele urmează să intre într-un proces de evaluare internă efectuat de specialiștii BERD, din perspectiva fezabilității lor economice, al efectului pozitiv asupra tranziției economiei României către standarde moderne și performante, cât și a posibilităților de finanțare, în condițiile actuale dificile de pe piețele financiare internaționale. Board-ul Directorilor BERD urmează totodată să aprobe pe 30 septembrie noua strategie de ţară pentru România.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituționali în România, cu cca 7 miliarde EUR investiți până în prezent, în peste 370 proiecte, scrie caleaeuropeana.ro. Prin aceste proiecte s-a generat un efect de antrenare de peste 14 miliarde EUR din partea altor investitori. Activitatea băncii este orientata către dezvoltarea pieței de capital, îmbunătățirea calității infrastructurii, reducerea disparităților regionale, creșterea incluziunii și stimularea competitivității sectorului privat.


Victor Ponta CONTESTĂ VOTUL DIN DIASPORA: «Iohannis nu avea cum să ia 32.000 de voturi în Moldova»

Consilierului lui Ponta: Iohannis își bate joc de diaspora. „Mergeţi voi şi fiţi iobagii Europei”

Ponta, acuzații din diaspora: „încercați să ne îndepărtați de România”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Jules Verne, scriitorul care a văzut viitorul acum două secole

VIDEO – ”Trebuie să fiți curați, altfel vă trimitem la voi acasă!” Vezi ce a pățit un român din Italia!