in

Ponta: “Desfiinţaţi restricţiile”



Victor Ponta, preşedintele PSD, a participat la Conferinţa anuală a Partidului Laburist Britanic, desfăşurată la Liverpool în perioada 26 – 29 septembrie. Ponta a solicitat desfiinţarea restricţiilor pentru români de pe piaţa muncii din Marea Britanie. Luna viitoare, guvernul britanic trebuie să decidă dacă va prelungi aceste restricţii pentru încă un an pentru români şi bulgari.

La Conferinţa laburiştilor au fost invitaţi şi liderii principalelor partide socialiste din Uniunea Europeană. “Preşedintele PSD, Victor Ponta, a răspuns invitaţiei lansate de Partidul Laburist ca împreună cu liderii socialişti europeni să contribuie la conturarea şi transmiterea unui mesaj comun al stângii europene în faţa provocărilor cu care Uniunea Europeană se confruntă”, potrivit unui comunicat PSD.

Ponta a luat cuvântul la două dintre dezbaterile incluse în programul Conferinţei şi a avut o întrevedere cu Ed Miliband.

În faţa delegaţilor laburişti, Victor Ponta a susţinut cauza românilor care muncesc în Marea Britanie, dar şi în alte state ale Uniunii Europene, subliniind nevoia ca aceştia să fie acceptaţi pentru calităţile şi performanţele lor profesionale. Preşedintele PSD a reluat mesajul despre dreptul românilor, ca cetăţeni europeni, de a circula şi munci fără restricţii oriunde în Uniunea Europeană, şi a solicitat laburiştilor sprijin pentru eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii.

“Trebuie să le oferiţi românilor şansa de a se bucura de aceleaşi oportunităţi de care se bucură şi cetăţenii dvs. Doctorii, profesorii, specialiştii noştri în computere care vin şi se stabilesc aici vă ajută să vă dezvoltaţi. Economia dvs va avea de suferit dacă vă opuneti imigraţiei. Iar o asemenea opoziţie nu este justă”, a subliniat Victor Ponta.

Acesta s-a referit şi la guvernele de factură conservator-populistă, care au tendinţa să învinovăţească imigranţii pentru toate problemele din societate, aşa cum s-a întâmplat recent cu atacurile care au vizat imigranţii români. “Aceste guverne oferă acelaşi răspuns greşit la toate întrebările complicate ale cetăţenilor. Cine vă ia locul de muncă? Imigrantul! Cine comite infracţiunile? Imigrantul! Cine vă ia casa? Imigrantul! Lucrurile nu pot continua aşa!”, a adăugat liderul PSD.

Promisiuni

Victor Ponta a avut şi o întrevedere cu Ed Miliband, la care i-a invitat şi pe Alexandru Petrescu, preşedintele PSD Anglia, şi Ciprian Bolos, vicepresedinte al aceleiaşi organizaţii. Ed Miliband i-a asigurat că, atunci când va ajunge la guvernare, va susţine renunţarea la restricţii pentru cetăţenii români.

Conform estimărilor lui Alexandru Petrescu, peste 450.000 de români trăiesc în Regat, şi cu aceste cifre PSD devine interesant pentru laburişti. PSD Anglia spune că urmeaza sa încheie un protocol electoral cu laburiştii, prin care la alegerile locale din Marea Britanie, românii vor putea candida pentru posturi de consilieri. Social democraţii din Marea Britanie intenţionează să propună pe listele laburiştilor cel puţin cinci consilieri români, membri ai PSD Anglia.

Alexandru Petrescu spune că va exista un program comun al PSD şi al laburiştilor britanici. Românii se vor angaja să susţină candidaţii laburişti pe liste şi vor avea proprii reprezentanţi pe listele Partidului Laburist. La alegerile pentru Primăria Londrei din 2014, PSD va face campanie pentru promovarea candidatului laburist la primărie, fostul primar al Londrei, Ken Livingstone.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum trăiesc britanicii: prost

Mesajul Amabasadorului Jinga către nemulţumiţi