in

Prețurile locuințelor în Londra au scăzut pentru prima dată din 2009



Prețurile locuințelor din Londra au scăzut pentru prima dată din anul 2009, se arată într-un raport al Nationwide, citat de Financial Times.

Scăderea s-ar datora incertitudinii Brexit și creșterii prea lente a salariilor. Prețurile au scăzut cu 0,6% față de trimestrul al treilea al anului 2016, potrivit cifrelor publicate vineri, 29 septembrie de Nationwide.

Scăderea vine însă după o perioadă de creștere rapidă a prețurilor caselor din Londra, care a avut însă cea mai slabă evoluție pozitivă în ultimele trei luni până în septembrie.

La nivel național, prețurile locuințelor au crescut în cursul trimestrului, indicând o creștere de 2,2% față de anul trecut. Cu toate acestea, capitala rămâne cel mai scump loc pentru a cumpăra o casă în Marea Britanie.

Prețul mediu al unei case din Marea Britanie a fost de 210.116 de lire sterline, în al treilea trimestru, potrivit Nationwide, în comparație cu un preț mediu de 471.761 lire în Londra.

Creditorul ipotecar a declarat că creșterea inflației și creșterea lentă a salariilor au exercitat presiuni asupra veniturilor gospodăriilor.

De la criza financiară, prețurile locuințelor au crescut mai repede decât salariile din întreaga țară, dar diferența dintre cele două a fost deosebit de mare în Londra și în sud-est.

Raportul dintre prețul mediu al locuințelor și venitul mediu al persoanelor care locuiesc în capitală a crescut de la 7,8 în 2009, la 12,9 anul trecut.

„Londra se va confrunta într-adevăr cu limite ale reglementării ipotecilor”, a spus Lucian Cook, directorul companiei de cercetări rezidențiale Savills. „Chiar și familiile bogate se vor lovi de limitele a ceea ce pot împrumuta”, a mai afirmat acesta.

Prețurile medii ale locuințelor din Anglia și Țara Galilor au crescut cu aproape 300% în perioada 1995 – 2015, potrivit Savills. Însă, mai mult de jumătate din proprietățile din centrul Londrei scoase de pe piață în prima jumătate a acestui an, au fost retrase în loc să fie vândute, potrivit companiei de cercetare LonRes, citată de Financial Times.

Criza locuințelor în Marea Britanie. Vezi cât a ajuns să coste o casă în Londra!

Londra – cea mai mare creștere a prețurilor la locuințe, din 1987

Alertă pe piața imobiliară din UK! Cea mai mare creștere a prețurilor la locuințe din ultimii 14 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un băiat diagnosticat cu o boală cumplită are nevoie de ajutor. Nu vrea decât să studieze și să nu fie o povară pentru mama sa

O soartă tristă pentru cinci surori din România. Mama le-a părăsit, tatăl a fost ucis. Cineva însă le-a salvat