in

România se pregătește pentru Brexit. Ce trebuie să facă țara noastră cu privire la negocierile cu UK

România va trebuie să anunțe în câteva zile numele unui înalt reprezentant pentru Brexit. Acesta va avea sarcina să pregătească poziţia ţării noastre în privinţa ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Anunţul a fost făcut de Cristian Bădescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, şi vine în contextul în care România va deţine preşedinţia UE în prima jumătate a anului 2019, când e foarte probabil să se producă Brexitul, scrie Digi 24.

 

„Avem dosarul Brexit şi, dacă Marea Britanie va notifica intenţia de ieşire în primăvara anului 2017, cei doi ani pe care îi permite tratatul pentru negociere se încheie exact în primăvara anului 2019, sub preşedinţia României. (…) Pentru România va fi, în zilele următoare, anunţat un înalt reprezentant al Guvernului pentru Brexit, care va avea o echipă şi care va lucra pentru pregătirea poziţiei României şi angajarea României în viitoarele negocieri”, a declarat Cristian Bădescu, secretar de stat în MAE, coordonator al Unităţii de Pregătire a Preşedinţiei 2019.



Pierdere de zeci de miliarde de lire sterline din cauza Brexit. Ce au anunțat marile companii din Regatul Unit

Frankfurt, gata să primească băncile britanice după Brexit. Orașul german este a doua mare piață de capital din UE, după Londra

BBC: Guvernul nu are niciun plan pentru Brexit. Theresa May, lovită de scurgerile de informații

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Important! Cum puteți să vă recuperați banii de la angajator în Marea Britanie

Pedofilul Stroe, condamnat. Trimitea fotografii cu organul său sexual unei „fete de 13 ani”