in

ȘOCANT! Un europarlamentar englez propune ca britanicii care iubesc UE să fie „judecați pentru trădare ”



Parlamentarul conservator David Campbell Bannerman dorește, nici mai mult, nici mai puțin, ca persoanele care au „loialități extreme pentru UE” să fie judecate pentru trădare.

Campbell Bannerman este deputat în Parlamentul European din 2009, inițial pentru UKIP, apoi pentru conservatorii, din 2011.

“Cred că [legea trădării] ar trebui să se extindă și la cei care subminează interesele britanice prin loialitate extremă nedemocratică față de alte state, inclusiv superstatul UE”, a declarat acesta.

El a răspuns la rapoartele potrivit cărora experții în terorism sfătuiesc Marea Britanie să-și actualizeze „legile arhaice împotriva trădării” pentru a-i urmări penal pe jihadiștii care se întorc din Siria.

După reacția pe care a avut-o pe Twitter, Campbell Bannerman și-a șters mesajul. Fostul jurnalist de la Newsnight, Gavin Esler, a întrebat retoric: „cum poate cineva ca acesta să fie ales în funcție publică?”.

Campbell Bannerman a fost un consilier special pentru secretarul Irlandei de Nord, Patrick Mayhew, în anii 1990, înainte de trece la UKIP, în 2004.

El s-a întors la conservatori în 2011, fiind europarlamentar din 2009.

Răspunzând unei solicitări de a comenta declarația, Campbell Bannerman a spus că el crede că cei care au arătat „loialitate extremă nedemocratică” față de UE ar trebui să fie urmăriți penal pentru trădare.

„Cred că [legea trădării] ar trebui să se extindă la cei care subminează interesele britanice prin loialitate extremă nedemocratică față de alte state, inclusiv superstatul UE, după ce vom pleca, dar acest lucru nu se aplică, desigur, sprijinului democratic normal pentru UE”, a spus rectificat acesta.

Cei care susțin apropierea de UE, spun că retorica lui Bannerman este periculoasă.

„Acest membru al Parlamentului European, conservator, sugerează suprimarea liberei exprimări”, a declarat Virendra Sharma, parlamentar, membru al mișcării Best for Britain.

„David Bannerman ar trebui să se gândească mult la retorica sa populistă, acest tip de extremism fiind pericolul real pentru această țară”, a continuat Sharma.

Purtatorul de cuvânt al Partidului Liberal Democrat, Ed Davey, a declarat pentru Business Insider: „Comentariile lui Bannerman sunt întruchiparea virusului cu care a fost infestat Partidul Conservator. Conservatorii îl vor numi un incident izolat, dar aceste cuvinte ar putea veni de la mai mulți susținători ai Brexit din tabăra guvernamentală”.

Brexit. Extremiștii se dezlănțuie după înfrângerile suferite de May. Se cere desființarea Camerei Lorzilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis contrazice Comisia Europeană: „Posibilitatea unui Brexit fără acord este foarte mică”

Povestea acestor tineri români i-a impresionat pe britanici. Au absolvit împreună medicina și s-au căsătorit în aceeași zi