in

În premieră la TVR: Ultima parte a documentarului britanic „Wild Carpathia”

TVR 1, TVR HD și TVRi difuzează în premieră ultima parte a seriei Wild Carpathia, un îndemn pentru protejarea zonelor rurale, a patrimoniului cultural și istoric, a biodiversității din România.

Ultimul episod al seriei Wild Carpathia (Wild Carpathia – Seasons of Change, Marea Britanie, 2016) urmărește transformările peisajului din Carpați – de la ruginiul toamnei, trecând prin zăpezile iernii, până la înmugurirea de primăvară – și elogiază frumusețea fără egal a naturii, într-o lume a culorilor vii și a tradiției păstrate nealterată peste veacuri.



Foto: TVR

De la sate și comunități ce prosperă grație conservării și eco-turismului la locuințe neolitice în peșteri, de la piscuri îndepărtate, îmbrăcate în zăpadă, la biserici de gheață, filmul prezintă o față nemaivăzută a României. Episodul intitulat Anotimpurile schimbării poate fi urmărit în premieră și în exclusivitate duminică, 9 octombrie, de la ora 18.35, la TVR 1, TVR HD și TVR Internațional.

Seria de filme documentare Wild Carpathia cuprinde patru episoade despre minunile naturii din munții și pădurile României. Prezentatorul și poetul britanic Charlie Ottley, care semnează și scenariul seriei, își conduce telespectatorii prin țara noastră și le dezvăluie satele tradiționale, mănăstirile, cultura autentică.

“A fost o experiență incredibilă să călătorim în România și să avem ocazia de a prezenta această țară incredibilă, cu speranța că zonele sălbatice ale Carpaților vor fi protejate – cu modalitățile de turism potrivite”, declara producătorul Alisdair Grant.

CITITI MAI MULT:

Documentarul 13 Shades of Romanian, premiat la Festivalul Accolade Global din SUA. Filmul poate fi vizionat online gratuit

Ce spune autorul documentarului „The Romanians are Coming” despre noi

BBC difuzează un film emoționant despre copiii români cu părinții plecați în străinătate

VIDEO: Drumul Regilor – Transalpina, un film captivant care va fi lansat oficial în septembrie

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May a decis când începe ieșirea din UE. „Vom fi o țară suverană și complet independentă”

România.Românii din diaspora nu s-au înghesuit să acceseze împrumuturi pentru locuință. Fondurile intră la comun