Romanul “Painter of Silence”, lansare la ICR Londra



Cartea “Painter of Silence” a scriitoarei britanice Georgina Harding (foto), despre dramaticii ani ’50 în România, a fost lansată marți la Institutul Cultural Român (ICR) de la Londra. Evenimentul a fost deschis de o prezentare a romanului de către Alexandra Pringle, redactor-şef Bloomsbury Publishing, urmată de o lectură a autorului şi de o sesiune de autografe.

Proaspăt lansat de prestigioasa editură Bloomsbury, romanul a fost nominalizat la Orange Prize 2012, unul dintre cele mai importante premii literare britanice, care va fi decernat anul acesta pe 30 mai.

Cartea spune povestea unei prietenii emoționante și originale, într-o societate marcată de cel de al Doilea Război Mondial. Romanul este construit în jurul lui Augustin, un surdomut găsit pe treptele unui spital, într-un sat din Moldova, care începe să deseneze pentru a își povesti viața. Singura care îi înțelege desenele este Safta, o tânără infirmieră și veche cunoștință. Prin imagini care construiesc o viziune extraordinară, Augustin spune povestea unui ținut al contrastelor, zdruncinat de război, marcat de înfrângeri și salvat prin speranță.

Pictural, sobru și intens, “Painter of Silence” se bucură din plin de aprecierea criticilor. Stilul Georginei Harding a fost comparat cu cel al lui Anne Michaels, Michael Ondaatje și Sandor Marai.

Georgina Harding este autoarea romanului “The Solitude of Thomas Cave” (Bloomsbury, 2007) și a două lucrări de non-ficțiune – “Tranquebar: A Season in South India” și “In Another Europe”. “The Spy Game”, cel de-al doilea roman al său (Bloomsbury, 2009), a fost nominalizat la Encore Award 2011.

Cartea “Painter of Silence” poate fi achiziţionată de pe site-ul Bloomsbury (£13.49).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă dată dispărută în Workington

Alegem primarul Londrei