in

Drepturile de maternitate

Drepturile de maternitate ale lucrătoarelor angajate prin agenție și a celor self-employed

Ca lucrătoare angajată prin agenție sau ca self-employed nu sunteți îndreptățită la concediu de maternitate. Oricum, puteți fi îndreptățită la plata indemnizației statutare de maternitate (Statutory Maternity Pay – SMP) sau alocației de maternitate (Maternity Allowance).

Sunt self-employed și mi-am contractat serviciile unei alte companii. Ce drepturi am?

Dacă sunteți însărcinată, compania pentru care lucrați ca self-employed are anumite obligații față de dumneavoastră. Nu vă pot discrimina din cauza sexului dvs. și aveți dreptul la evaluarea riscurilor de sănătate și siguranță și ca riscurile să fie îndepărtate dacă și atunci când este posibil. Nu aveți dreptul să vi se ofere o muncă alternativă sau să fiți plătită cu suma întreagă dacă riscul nu poate fi îndepărtat.

Nu aveți niciun drept să vă întoarceți la același loc de muncă după ce ați plecat, dar încă sunteți protejată de legile privind discriminarea sexuală, de exemplu sunteți discriminată sexual dacă nu vi se oferă un loc de muncă fiindcă sunteți însărcinată.

Alocația de maternitate

Dacă sunteți self-employed nu aveți dreptul la plata Indemnizației statutare de maternitate (Statutory Maternity Pay). În schimb, va trebui să solicitați alocația de maternitate (Maternity Allowance).

Pentru a avea dreptul la alocația de maternitate, trebuie să fi fost angajată sau self-employed pentru cel puțin 26 de săptămâni în cele 66 de săptămâni dinaintea săptămânii în care se naște bebelușul. Aceste săptămâni nu trebuie să fie succesive, și puteți folosi perioadele în care ați fost angajată și perioadele în care ați fost self-employed.

De asemenea trebuie să aveți 13 săptămâni în care ori ați plătit contribuții la clasa a 2-a de National Insurances, sau să dețineți un Certificat de excepție pentru venituri mici (Certificate of Small Earnings Exception). Dacă ați plătit Class 2 National Insurance, veți fi tratată ca și când ați avea suficiente venituri pentru alocația de maternitate de 117.18 £ pe săptămână. Certificatul va fi tratat ca și când ați câștiga 30 de £ pe săptămână, și astfel veți fi îndreptățită la o alocație de maternitate de 27 de £ săptămânal.

Ce este un lucrător?

Un lucrător este o persoană care muncește pentru un angajator, fie cu un contract de angajare, sau orice alt contract când o persoană decide să presteze personal orice muncă sau serviciu. Lucrătorii sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile și protecțiile de angajare. Dacă lucrați pentru o agenție atunci sunteți probabil un lucrător.

Ce drepturi au lucrătoarele pe timpul sarcinii?

Lucrătoarele au unele dintre aceleași drepturi ca și angajații, cum ar fi dreptul să nu fie discriminate din cauza sarcinii.

Nu trebuie să fiți tratată mai puțin favorabil, sau să vi se refuze să lucrați pentru că sunteți însărcinată sau pentru că ați revendicat unul dintre drepturile dvs. cum ar fi, de exemplu, dreptul la o pauză de îngrijire prenatală sau dreptul de a beneficia de o evaluare a sănătății și siguranței la locul de muncă.

Dacă lucrați prin agenție, atât agenția cât și angajatorul pentru care lucrați au datoria să nu vă discrimineze din cauza sexului dvs.

Perioada de încetare a muncii datorată bolii nu vă întrerupe continuitatea serviciului pentru plata alocației de maternitate.

Angajatorii au datoria de a proteja lucrătoarele care sunt gravide de anumite riscuri. Compania care vă angajează trebuie să efectueze o evaluare a riscului și să îndepărteze orice risc pentru o femeie însărcinată. Din nefericire, spre deosebire de angajați, lucrătorii nu au dreptul să li se ofere o poziție alternativă sau să fie suspendați cu plata integrală. Ca lucrătoare aveți dreptul la încetarea muncii pentru orice întâlnire prenatală cu doctorul sau cu moașa dvs. dar nu aveți dreptul să fiți plătită pentru această pauză.

Indemnizația de maternitate

Lucrătoarele sunt îndreptățite la indemnizația de maternitate (Statutory Maternity Pay – SMP) atât timp cât îndeplinesc condițiile de continuitate a serviciului și cele privind venitul.

Pentru a primi SMP, trebuie să fi fost” angajată în mod continuu” de același angajator, de exemplu dacă lucrați prin agenție, timp de 26 de săptămâni care duc până la a 15-a săptămână dinaintea celei în care se naște copilul. Trebuie de asemenea să lucrați în cea de-a 15-a săptămână dinaintea săptămânii în care se naște bebelușul.

De asemenea trebuie să fi câștigat suficient în”perioada de calculare”. Aceasta este perioada de opt săptămâni care duce și include a 15-a săptămână dinaintea celei în care se naște copilul dacă sunteți plătită săptămânal. Plata dvs. pe această perioadă trebuie să fie în medie cel puțin 90 de £ pe săptămână. Aceasta poate include concedii și plăți de boală.

Ce se întâmplă dacă sunt bolnavă? Se va mai îndeplini condiția de continuitate a serviciului?

Cerințele pentru continuitatea serviciului sunt îndeplinite dacă:

– Nu ați putut lucra pentru că erați bolnavă. Amintiți-vă să înștiințați agenția că acesta este motivul pentru care nu lucrați.

– V-ați luat concediul anual. Toți angajații și lucrătorii au dreptul să ia echivalentul a 24 de zile de concediu cu plată anual.

– Agenția nu are nici un loc de muncă pentru dumneavoastră.

Așadar, dacă nu ați putut să lucrați pentru agenție în cea de-a 15 săptămână dinaintea celei în care se naște copilul pentru că agenția nu v-a putut oferi un loc ce muncă, toți veți putea să solicitați SMP atâta timp cât ați efectuat altă muncă pentru agenție după acea săptămână.

Rețineți că dacă nu îndepliniți condițiile pentru a beneficia de Indemnizația Statutară de Maternitate (SMP) puteți fi îndreptățită să primiți Alocația de maternitate (Maternity Allowance).

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sistemul de pensii din Marea Britanie

Ajutor pentru şomaj în UK