in

Personal cu înaltă calificare: reguli pentru români şi bulgari

Personal cu înaltă calificare: reguli pentru români şi bulgari
Un ghid complet pe portalul imigraţiei din UK, www.foreignersinuk.co.uk

Ca cetăţean din grupul ţărilor A2, dacă sunteţi cetăţean bulgar sau român şi doriţi să lucraţi în Marea Britanie, va trebui să obţineţi permis pentru muncă înainte de orice angajare, cu excepţia cazului în care sunteţi scutit de la îndeplinirea acestei cerinţe.

Nu veţi avea nevoie de autorizaţie pentru muncă dacă întruniţi calitatea de persoană care are calificare înaltă. Dacă îndeplinţi criteriul de persoană imigrantă cu calificare înaltă, va trebui să faceţi cerere pentru Blue Registration Certificate care confirmă că deţinătorul poate lucra în Regatul Unit fără restricţii şi pentru a vă dovedi statutul, în cazul în care acesta este contestat.

Pentru a fi catalogat drept persoană cu calificare înaltă, trebuie să obţineţi puncte suficiente conform sistemului de evaluare folosit pentru Highly Skilled Migrant Programme (disponibil numai pentru cetăţenii bulgari şi români), International Graduates Scheme şi Scottish Graduates Scheme.

Pentru a trece evaluarea bazată pe puncte, trebuie să obţineţi cel puţin 75 de puncte în cadrul următoarelor categorii:

– condiţii de Master in Business Administration (MBA);

– calificări;

– câştiguri anterioare;

– experienţa în Regatul Unit;

– vârsta. Nu se cere să fiţi prezent în Marea Britanie la momentul depunerii cererii.

Condiţiile MBA

Veţi primi 75 de puncte dacă îndepliniţi condiţiile clare din această categorie. Pentru a le îndeplini, trebuie să fi absolvit un MBA sau un EMBA(executive MBA) la o instituţie acreditată. Nu puteţi să aplicaţi conform acestor condiţii înainte de a absolvi.

În prezent există 50 de instituţii eligibile. Instituţia pe care aţi frecventat-o trebuie să fi fost inclusă în această listă în momentul în care aţi absolvit. Condiţiile au fost introduse pe 2 decembrie 2004. Dacă aţi absolvit înainte de această dată nu puteţi să vă înscrieţi conform acestor condiţii. Verificaţi lista instituţiilor eligibile.

Calificări

Veţi primi maximum de 50 de puncte conform acestei categorii. Dacă aveţi mai mult de o calificare menţionată în această secţiune, puteţi primi numai punctele aferente celei mai înalte calificări pentru care aţi oferit destule probe. Punctele acordate în cadrul acestei categorii sunt:

• doctorat – 50 puncte

• master – 35 puncte • licenţă – 30 puncte

Calificările trebuie să îndeplinească standardele din Regatul Unit pentru doctorat, masterat şi licenţă (aşa cum sunt acestea precizate în baza de date a National Academic Recognition Information Centre – UK NARIC). Calificările vocaţionale sau profesionale pot fi incluse dacă furnizaţi dovezi pentru a demonstra că aceste calificări sunt echivalente cu nivelul academic britanic aferent. Vizitaţi site-ul UK NARIC pentru mai multe informaţii privind compararea calificărilor cu nivelurile academice din Regatul Unit

Venituri anterioare

Puteţi primi maximum de 45 de puncte conform acestei categorii. În cazul în care îndepliniţi condiţiile, punctele pot fi acordate pentru veniturile anterioare, calculate înainte de impozitare, pentru o perioadă de până la 12 luni consecutive în ultimele 15 luni. Numărul de puncte acordate depinde de veniturile dumneavoastră şi de ţara în care trăiţi sau munciţi. Dacă aţi locuit şi muncit în mai mult de o ţară într-o perioadă de 12 luni, veţi calcula care au fost veniturile dumneavoastră în ţara în care aţi locuit cel mai mult dacă aţi lucrat acolo întreaga perioadă în care aţi muncit. Dacă nu aţi avut un venit în ultimele 12 -15 luni pentru că aţi studiat permanent, venitul dumneavoastră pentru 12 luni în ultimele 15 luni dinainte de a deveni student full-time vor fi luate în considerare.

Experienţa în Marea Britanie

Puteţi primi maximum de 5 puncte conform acestei categorii. Puteţi solicita aceste puncte dacă aveţi fie:

• puncte pe care le-aţi adunat în urma unor categorii de venituri anterioare, iar aceste venituri au fost câştigate în Marea Britanie; sau

• aţi obţinut un grad de calificare echivalent sau mai mare în Marea Britanie în ultimii cinci ani; sau

• aţi obţinut un grad de calificare echivalent sau mai mare şi aţi studiat cel puţin un an academic integral într-o instituţie de învăţământ britanică din străinătate în ultimii 5 ani; Evaluarea vârstei

Puteţi primi maximum de 20 de puncte conform acestei categorii. Puteţi primi aceste puncte pe baza vârstei pe care o aveţi în momentul aplicării. În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile, punctele acordate conform acestei categorii sunt:

• vârsta de 27 de ani sau sub – 20 de puncte

• vârsta de 28 sau 29 – 10 puncte

• vârsta de 30 sau 31 – 5 puncte

• vârsta de 32 şi peste – 0 puncte. SOLICITAREA UNUI CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE

Dacă aveţi o calificare profesională înaltă, vi se va emite un ”blue registration certificate” care confirmă că nu există restricţii pentru dvs. în ceea ce priveşte angajarea în Marea Britanie. Pentru a vă înscrie pentru certificatul de înregistrare ca persoană cu înaltă calificare, trebuie să folosiţi formularul BR2 (certificatul de înregistrare pentru persoanele cu înaltă calificare), pe care puteţi să-l descărcaţi de pe site-ul UKBA.

Documentele solicitate pentru a vă susţine aplicaţia le găsiţi în această listă UKBA. Dacă aveţi membri ai familiei şi ei sunt cetăţeni ai unui stat membru al Zonei Economice Europene (EEA), îi puteţi include în aplicaţie. UKBA nu vă poate confirma în scris că aplicaţia dvs. a fost primită. Este mai bine pentru dvs. să trimiteţi aplicaţia recomandată sau cu livrare specială şi să folosiţi serviciul ”track and trace” de pe site-ul poştei britanice.

*Dacă sunteţi medic cu studii postuniversitare, dentist sau medic generalist şi sunteţi angajat într-o slujbă de pregătire, puteţi munci aplicând pentru Accession Worker Card.

by Federica Gaida

FOREIGNERS IN UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Am plecat de acasă din cauza corupţiei şi a birocraţiei”

Daniel Silas, românul care transformă lucrurile în aur