in

Soluţii pentru litigii de muncă



Muncitorii români de pe teritoriul Marii Britanii pot contacta diferite instituţii ale statului englez în cazul în care apar litigii de muncă. Conform ambasadei României la Londra, este recomnadabilă contactarea unui oficiu de consultanţă juridică specializată, înainte de a încerca soluţionarea unui litigiu de muncă în instanţă.

Litigiile de muncă pe care cetăţenii români le au pe teritoriul Marii Britanii se soluţionează potrivit reglementărilor britanice care prevăd proceduri diferite de soluţionare, în funcţie de statutul lucrătorului în raporturile cu beneficiarul activităţii sale: angajat sau lucrător pe cont propriu (self- employed).

 

Statut de angajat

*Desfăşoară activităţile în mod individual

*Primeşte instrucţiuni cu privire la locul de muncă, intervalul orar sau modul în care trebuie desfăşurată activitatea

*Lucrează pentru un număr predeterminat de ore

*I se poate cere să desfăşoare şi alte activităţi, în afara celor obişnuite

*Plata se face la oră / săptămână / lună

*Este plătit pentru munca suplimentară

 

Statut de “self employed”

*Are libertatea de a sub-contracta activitatea pe care o desfăşoară

*Dispune de instrumentele şi materialele necesare pentru desfăşurarea activităţii

*îşi desfăşoară activitatea în schimbul unui preţ fix, indiferent de timpul necesar pentru finalizare

*Are libertatea de a decide tipul activităţii, locul, timpul şi modul în care desfăşoară această activitate;

*Prestează în mod obişnuit aceste servicii şi în contul altor beneficiari

*Este direct responsabil pentru calitatea lucrărilor executate şi pentru pierderile financiare care pot surveni în urma unor litigii între părţile contractante

Statutul muncitorului influenţează nu doar căile de soluţionare a litigiilor care pot apărea între părţi, ci şi nivelul contribuţiilor sociale datorate, tipul prestaţiilor sociale şi setul de drepturi pe care lucrătorii le au în raporturile cu angajatorii sau contractorii lor.

Muncitorii “self employed” , fără salariu minim

De cele mai multe ori, lucrătorilor pe cont propriu nu le sunt aplicabile prevederile legislaţiei muncii care reglementează nivelul salariului minim la nivel naţional, perioadele de preaviz la încetarea contractelor, timpul de muncă sau concediul de odihnă anual.

întrucât drepturile şi obligaţiile lucrătorilor pe cont propriu sunt reglementate exclusiv prin intermediul contractelor de prestări servicii, este esenţial ca lucrătorii să se asigure că înţeleg conţinutul contractelor şi că termenii acestora îi avantajează.

Employment tribunals

Potrivit legislaţiei şi practicii britanice, litigiile privind derularea raporturilor de muncă care nu au fost soluţionate pe cale amiabilă de părţi, direct sau prin intermediul unui mediator extern independent, pot fi transmise spre soluţionare tribunalelor de muncă (Employment Tribunals). Sesizarea tribunalelor se realizează prin completarea formularului ET1 disponibil on-line pe website-ul acestor instanţe, la sediile Jobcentre Plus, Citizens Advice Bureau sau al tribunalelor de muncă. Proceduri gratuite în litigii de muncă

Sesizarea tribunalelor de muncă se realizează, de regulă, în termen de 3 luni de la data la care a survenit incidentul, deşi în anumite situaţii pot fi admise cereri şi în afara acestui termen. Procedurile în faţa tribunalelor de muncă sunt gratuite, neimplicând costuri pentru părţi, cu excepţia situaţiilor în care acestea sunt reprezentate prin avocaţi.

Tribunalele pot dispune măsuri compensatorii şi repunerea părţilor în drepturi, spre exemplu, plata drepturilor salariale datorate sau reîncadrarea în muncă a angajatului care a fost concediat fără motive întemeiate. împotriva deciziilor tribunalelor de muncă se poate face apel la instanţele superioare (Employment Appeal Tribunals).

Procesele pentru”self employed”, la instanţe civile

În ceea ce îi priveşte pe lucrătorii pe cont propriu, eventualele litigii – precum întârzierile de plată sau refuzul de a efectua total sau parţial plata – pe care părţile unui contract de prestări servicii nu le-au putut soluţiona pe cale amiabilă, direct sau prin intermediul unui mediator extern independent, pot fi înaintate instanţelor civile din Marea Britanie (County Courts). Plângerile pot fi făcute on-line accesând website-ul:

www.moneyclaim.gov.uk sau prin completarea formularelor tipizate (N1) disponibile pe website-ul HM Courts Service sau la sediul instanţelor britanice.

În acest caz, înregistrarea plângerilor este condiţionată de plata unei taxe calculată în raport cu suma pretinsă. De cele mai multe ori, în cazul plângerilor care vizează recuperarea unor sume de până la 5.000 lire sterline, procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti au caracter informal şi părţile se pot reprezenta singure.

Consiliere înainte de proces

Înainte de a iniţia acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti cu privire la încălcarea unuia sau mai multora dintre drepturile garantate de legislaţia muncii sau a prevederilor contractelor de prestări servicii încheiate de lucrătorii pe cont propriu, este recomandabilă solicitarea unei opinii juridice din partea unui birou de avocatură, a unei organizaţii sindicale sau a altor organizaţii specializate. Uneori, asistenţa juridică poate fi oferită în regim gratuit, total sau parţial, persoanelor cu venituri reduse, în funcţie de tipul problemei juridice cu care se confruntă. Datele de contact ale birourilor de avocatură din Marea Britanie şi informaţii privind condiţile de eligibilitate pentru asistenţă juridică gratuită pot fi obţinute contactând Serviciul Comunitar de Consiliere Juridică (Community Legal Advice – Tel: 0845 345 4345).

Cei cu venituri reduse pot beneficia de asistenţă juridică gratuită

Instituţii de consiliere în UK

Alternativ, servicii gratuite de consiliere în domeniul relaţiilor de muncă şi egalităţii de tratament sunt oferite de Birourile de Consiliere a Cetăţenilor (Citizens Advice Bureau – Tel: 0844 477 2020), Serviciul pentru Consiliere, Conciliere şi Arbitraj (Advisory, Conciliation and Arbitration Service – Tel: 0845 747 4747) sau de Comisia pentru Egalitate de Tratament şi Drepturile Omului (Equality and Human Rights Commission – Tel: 0845 604 6610).

Informaţii şi consiliere gratuită cu privire la reglementările britanice din domeniul sănătăţii şi securităţii la locul de muncă sunt oferite de Agenţia pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (Health and Safety Executive – Tel: 0151 951 4444) şi de Asociaţia avocaţilor din domeniul daunelor personale (Association of Personal Injury Lawyers – Tel: 0870 609 1958).

Linie telefonică pentru muncitorii din agricultură

Simultan, situaţiile de încălcare a legislaţiei muncii din Marea Britanie cu privire la plata salariului minim la nivel naţional (inclusiv din agricultură), timpul de muncă, raporturile lucrătorilor cu agenţii de muncă temporară sau cu angajatori din sectoarele reglementate (agricultură, silvicultură, horticultură, recoltarea moluştelor, procesarea alimentelor şi a băuturilor) pot fi semnalate direct autorităţilor britanice competente, prin intermediul Liniei telefonice pentru drepturile salariale şi de muncă (Pay and Work Rights Helpline – 0800 917 2368), serviciu gratuit, disponibil şi în limba română.

Consilierii au aviz britanic

În cazul celor care doresc să folosească servicii specializate de consultanţă în vederea reglementării dreptului de muncă sau de şedere în Marea Britanie, conform legislaţiei britanice, aceste firme / persoane trebuie să deţină licenţa Biroului Comisarului pentru Servicii de Imigraţie (The Office of the Immigration Services Commissioner – OISC) sau să fie membre ale unei organizaţii profesionale din domeniul juridic. Datele de contacte ale firmelor/persoanelor autorizate să ofere servicii de consultanţă în domeniul imigraţiei pot fi puse la dispoziţie de OISC (Tel: 0845 000 0046).

 

Oana Iuraşcu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Burse la Londra pentru români talentaţi

Green: Să dăm un stimulent şomerilor britanici