Menu
in

A fost identificat bărbatul ars de viu în Ilford. Era român și avea 38 de ani

Poliția a identificat un bărbat fără adăpost care a murit ars de viu în urma unui incendiu după ce doi bărbați au dat foc cortului în care se adăpostea.

Este vorba despre Ionuț Manea, în vârstă de 38 de ani, cetățean român. Acesta a murit la spital, pe 19 iunie, suferind arsuri pe aproape toată suprafața corpului.

Ionuț Manea era de nerecunoscut din cauza arsurilor, fiind identificat cu ajutorul probelor ADN, arată My London.

O a doua victimă, tot de origine română, are 43 de ani și rămâne internată în stare critică la o unitate specială pentru arși din Essex.

Inspectorul-șef Paul Considine, care conduce ancheta, a declarat: „Dacă știți ceva, oricât de nesemnificativ ați crede că ar putea fi, trebuie să luați legătura cu nou, pentru că ar putea fi informația care să ne ajute să înțelegem cum și de ce a avut loc această tragedie groaznică.”

„Ambele victime erau cunoscute comunității lor, îi implorăm pe cei care au idee despre ce s-a întâmplat, să vină și să împărtășească cu noi și să le ofere detectivilor noștri o mai bună șansă de a afla împrejurările care au stat la baza morții lui Ionuț”, a continuat polițistul.

Oricine are informații poate să sune la numărul 101 sau la 020 8345 3865 citând fie Operațiunea Rochefort, fie cazul 9090 / 18JUN.

Doi bărbați, de 37 și respectiv 51 de ani, au fost acuzați de omor, tentativă de omor și de incendiere cu intenția de a pune în pericol viața umană.

Polițiștii, paramedicii și pompierii au fost chemați la un incendiu pe terenurile de lângă A406, în estul Londrei, la ora 18.45, marți, 18 iunie.

Detectivii au spus că bărbații erau muncitori zilieri în estul Londrei și au făcut apel la orice persoană care i-ar fi angajat să stea de vorbă cu oamenii legii.

Aici s-a ajuns! Un român a sfârșit carbonizat în estul Londrei. Doi bărbați au dat foc cortului în care stătea

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version