Menu
in

A omorât un om cu mașina și a fugit. Era eliberat pe cauțiune pentru alte două infracțiuni

Un șofer român a accidentat grav un bărbat, care a murit nouă zile mai târziu la spital, și a fugit de la locul accidentului. După ce a fost prins, s-a descoperit că acesta fusese eliberat pe cauțiune pentru agresiune sexuală și jaf.

Românul de 27 de ani, Costică Ciapă, l-a lovit pe Rimantas Karvelis, un lituanian venit de o săptămână în Londra, în timp ce acesta din urmă trecea strada.

Potrivit Daily Express, Karvelis era în Londra pentru a-și vizita fiul bolnav în spital. Impactul a fost atât de puternic încât lituanianul de 57 de ani a fost proiectat din parbrizul mașinii peste capotă.

Victima fost internată cu multiple fracturi la Kings College Hospital, Londra, unde a murit nouă zile mai târziu.

Ciapă nu a oprit după ce l-a lovit pe Karvelis. A continuat să meargă chiar dacă mașina sa era vizibil avariată. După o milă a oprit, și-a abandonat autoturismul pe marginea drumului și a s-a făcut nevăzut. Martorii au declarat că ar fi fost văzut la locul accidentului în timp ce paramedicii îl resuscitau pe lituanian, dar a fugit și pentru a doua oară.



Ciapă a fost găsit la o lună după accident. În fața instanței, el și-a recunoscut fapta. Mai mult, polițiștii au descoperit că nu românul nu avea nici permis de conducere, iar mașina nu era asigurată.

Instanța a cerut pedeapsa maximă în astfel de cazuri, cinci ani de închisoare, însă avocatul lui Ciapă a invocat faptul că șoferul nu a putut să îl vadă pe Karvelis, care traversase strada printr-un loc nepermis și întunecat.

Judecătorul a spus însă că Ciapă avea timp să îl observe pe lituanian și că românul a fugit de la locul faptei, fără să arate remușcare sau căință.

 

Pedeapsa a rămas de cinci ani și o interdicție de a mai conduce de doi ani și jumătate după executarea sentinței. De asemenea, el va fi expulzat în România după ce va ieși din închisoare.

INCREDIBIL: Avea un cadavru în maşină! Un român care se întorcea din Germania, oprit la Vama Nădlac

Familia tânărului motociclist decedat la Londra are nevoie de ajutor pentru a-l repatria

Român lovit de tren în Chadwell Heath. Este nevoie de bani pentru repatriere

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version