„Plec până nu îmi pierd mințile”, este mesajul unui tânăr învins de sistem care a decis să părăsească țara. Scrisoarea de adio către România postată pe Facebook de Ştefan Moişanu, un tânăr inginer, a devenind un real manifest în care cei care trăiesc dezamăgirea față de sistem, fața de stat, de politicieni, de interese se regăsesc, scrie gandul.info.
“Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărțim. Eşti o țara minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd mințile. Acum, la sfârșit, îmi e greu să spun dacă te-am iubit vreodată”, este un fragment din scrisoarea publicată pe rețeaua de socializare.
„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa ne despărțim. Esti o tara minunata si sunt convins ca într-o zi vei face un alt cetățean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi pierd mințile. Acum, la sfârșit, imi e greu sa spun daca te-am iubit vreodată. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut alături de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta. Cele mai frumoase momente din viața le-am avut alături de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e așa datorita tie. Dar si cele mai abisale clipe ale disperării le-am aflat tot de la tine.
Cand eram la scoală ti-am adus primele jigniri. Am pus la îndoială calitatea dascălilor tai. Am trecut cu 10 la Romana născocind citate din Tudor Vianu si alții si niciunul din ei nu a avut tupeul sa spună ca sunt inventate, de teama sa nu se facă de rușine ca nu l-au citit niciodată. Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e psihopata si sa imi susţin cauza in fata inspectoratului. In facultate le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si Oracle si ca nu voi fi părtaș la șmenurile lor. Ai încercat sa mă scoți din sistem pe toate căile si sa mă pui jos cu alți învinși dar am reușit de fiecare data sa rezist. Si nu te înțelegeam de ce erai atat de înverșunată împotriva unui tânăr ce dorește sa fie mai bun pentru a produce pentru tine.
Mai ții minte cand eram student si mi-am facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura, scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitând-se la mine cum încerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasă, ai părinți, rude, esti tânăr.
Dar cand am hotărât sa imi declar dragostea pentru tine si sa cumpăr cu munca mea o bucata din tine? Cand am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a mă întoarce in pământul tău. Mai ții minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt greșite planurile si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Stii tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghișee? Am învățat in ele umilința in toate declinările ei si tot nu am fost demn de tine, tot arogant am rămas.
Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de ore conducând? Stii tu ca era sa mor într-un accident? Si toate pentru ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca un retardat pe șervetele.
Am muncit cu bucuria si energia pe care numai tinerețea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si mâini dibace am produs cat pentru a hrăni cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajați in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vânzând roadele muncii mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumușică. I-ai luat de fiecare data fara macar sa zâmbești. Si daca am fost strâmtorat si nu i-am avut mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis recuperatorii sa ii scoată de la mine cu bătaia.
Hmm, mi-aduc aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se năruiască pentru ca o hârtie zăcea sub salamul cuiva la un ghișeu.
Nu am fost demn nici de oamenii tai. Oricât am muncit, abia am reușit sa acopăr țepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai învățat oamenii ca atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienți sa nu plateasca, ca atunci cand le împrumuți bani sa nu iți mai răspundă. Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalți.
Si pentru ca vorbim de oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai încrâncenată, mai apăsătoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvântului. Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violează mai mult, beau mai mult, mănâncă pana le crapă burțile si sunt intr-un permanent război. Ai distrus mediul sănătos in care familia, izvorul normalității, moralității si evoluției, putea sa se nască si sa crească. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa tragă pe linie moarta o mutație genetica nereușită, un experiment social ratat.
Stii ce, daca mă gândesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa mă lași sa muncesc si as fi împărțit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tânăr, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mâinile rămâne ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern meșter Manole. Si ca sa nu se năruiască peste noapte ce am clădit, am zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el sunt închise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.
Cred ca vei muri bătrâna si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca iți meriți soarta”.