Andreea Bardaș nu mai fusese văzută din 21 decembrie, când a plecat la școală, scrie Daily Mail. Tatăl vitreg al Andreei, Philip, a declarat că a căutat-o cu disperare, în nordul Londrei, iar mama sa a distribuit mii de pliante în Manchester, unde se crede că ar putea fi fata.
Cea mai mare teamă a familiei era că Andreea ar fi fost luată de una dintre bandele de traficanți de droguri cunoscute drept „County Lines”, care folosesc tineri pentru a face trafic de stupefiante în diferite comitate ale Angliei.
„De vină sunt rețelele sociale”, spune tatăl fetei. El a mai spus că este uimit de puterea pe care aceste rețele o au asupra copiilor.
Andreea a mers la școală vineri, 21 decembrie, la ora 7.30. Ar fi trebuit să fie acasă până la ora 13.00, în aceeași zi.
Însă se făcuse ora 16.00 atunci când familia sa a observat că și-a lăsat telefonul mobil acasă.