Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, împuşcându-se în gât, după ce a fost condamnat la doi ani cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”.
Fostul premier a fost luat cu ambulanţa de la reşedinţa sa şi transportat la Spitalul Floreasca unde a fost operat în cursul dimneţii de joi. Potrivit medicilor, starea sa de sănătate este în acest moment stabilă.
Adrian Năstase a încercat să se împuşte în momentul în care poliţiştii au intrat în reşedinţa sa pentru a-l aresta.
Fostul premier le-ar fi spus poliţiştilor că se duce în bibliotecă să-şi ia nişte cărţi, iar aceştia au aşteptat, însă pentru că Năstase intârzia să apară, au mers după el. Acela ar fi fost momentul în care a incercat să se sinucidă. Poliţistul a incercat să-i smulgă arma din mână, dar Năstase s-a împuşcat în gât.
Urma să fie dus la închisoare
Magistraţii Curţii Supreme au dat miercuri verdictul în dosarul “Trofeul Calităţii”, în care fostul premier e acuzat că ar fi strâns ilegal fonduri pentru campania prezidenţială din 2004. Adrian Năstase a fost condamnat definitiv în dosarul “Trofeul Calităţii” la doi ani de închisoare cu executare şi interzicerea mai multor drepturi pe o perioadă de cinci ani. Adrian Năstase este primul premier postdecembrist condamnat la închisoare.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis în parte recursurile făcute de Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi din dosarul “Trofeul calităţii”. Astfel, instanţa a casat sentinţa din ianuarie prin care Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare şi, în rejudecare, a schimbat încadrarea juridică a faptei de care este acuzat, respectiv a înlăturat forma continuată a infracţiunii. Pentru noua infracţiune reţinută în cazul lui Adrian Năstase, judecătorii au hotărât ca fostul premier să fie condamnat tot la doi ani de închisoare cu executare.
Fostul premier a susţinut tot timpul că dosarul este o comandă politică şi că nu există niciun fel de probe care să-l incrimineze.
Victor Ponta: “Traian Băsescu e fericit acum?”
Aflat la Spitalul Floreasca pentru a vedea care este starea de sănătate a lui Adrian Năstase, premierul Ponta a făcut aluzie la implicarea politicului în drama pe care o trăieşte fostul premier, acuzându-l pe preşedintele Băsescu că s-ar afla în spatele dosarului lui Năstase.
“Am vrut să văd ce face un om aflat într-un necaz. Nu pot comenta și nu voi comenta deciziile justiției. Voi aștepta în noaptea aceasta să văd ce se întâmplă. Medicii spun că situația este sub control. Poate cineva să se pună în locul lui în momentul acesta? Mă întreb dacă Traian Băsescu e fericit acum”, a declarat prim-ministrul.
“Încerc să fiu cât mai calm şi mai stăpânit. Am vorbit şi cu medicii şi l-am văzut. Arată groaznic, ca un om împuşcat”, a spus Ponta.
“Suntem alături de dânsul, ne rugăm să fie bine”, a declarat şi Dan Şova.