Menu
in

Aduceau fete din România în Marea Britanie și le exploatau sexual. Trei români își așteaptă sentința la Londra

Trei români urmează să îți afle sentința azi, 12 mai, după ce au fost extrădați din România în Marea Britanie pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Cei trei fac parte dintr-o grupare de cinci persoane dintr-un dosar al DIICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti. au efectuat cercetări într-un dosar penal vizând activitatea infracţională realizată de către  un grup.



Potrivit DIICOT, cetăţenii români au recrutat tinere pe teritoriul României, una dintre ele minoră, pe care le transportau în Marea Britanie, unde, folosind metode extreme de constrângere fizică şi psihică, le exploatau sexual prin practicarea prostituţiei la Londra.

Banii obţinuţi din aceste activităţi erau însuşiţi aproape în totalitate de suspecţi.

Au fost desfăşurate activităţi de cooperare judiciară internaţională cu autorităţile britanice, în acest sens, în urma mai multor întâlniri operative la sediul Eurojust-Haga, fiind semnat, în cursul lunii iunie 216, un Acord de constituire a unei echipe comune de anchetă (JIT), de către reprezentanţii României şi Marii Birtanii.

În cursul lunii noiembrie 2016 au fost organizate simultan, în România şi Marea Britanie, activităţi de destructurare a grupării infracţionale, materializate în 7 percheziţii domiciliare şi activităţi de depistare a suspecţilor, două pe teritoriul Marii Britanii şi trei pe teritoriul României, faţă de patru dintre aceştia fiind luate măsuri privative de libertate.

Membrii grupului au exploatat sexual nouă victime, patru dintre acestea, printre care şi o minoră, au fost identificate cu ocazia acţiunilor operative desfăşurate în Londra. Tuturor victimelor le-au fost asigurate măsuri de protecţie fizică, asistenţă medicală şi consiliere psihologică de către autorităţile române şi britanice.

La activităţile operative desfăşurate  pe teritoriul Marii Britanii, au participat poliţişti români specializaţi în combaterea traficului de persoane din cadrul BCCO Ploieşti, iar o echipă de poliţişti britanici din cadrul Poliţiei Metropolitane din Londra a participat la activităţile operative din România.

În cursul lunii februarie 2017, unul dintre inculpaţii arestaţi pe teritoriul României a fost extrădat în Marea Britanie.

Pe 12 mai, instanţa de judecată din Londra urmează a se pronunţa asupra pedepselor ce vor fi aplicate celor trei inculpaţi trimişi în judecată de către autorităţile britanice.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST şi EUROPOL.

Trafic de persoane și proxenetism. Român arestat la Glasgow

Condamnat pentru crimă în România, făcea trafic de persoane în Marea Britanie

Irlanda de Nord. Român arestat pentru viol și trafic de persoane

Închisoare pentru trafic de persoane și exploatare. I se spunea „Ministrul”, era agresiv și își intimida victimele

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version