in

Ajutoarele pandemiei – cea mai mare fraudă din istoria Marii Britanii. Românii, printre cei acuzați că au devalizat bugetul regatului cu zeci de miliarde de lire sterline

Cercurile infracționale din Europa de Est sunt acuzate de „cea mai mare campanie de fraudă” din istoria Marii Britanii.

Potrivit BBC, care citează Biroul Național de Audit, aproximativ 60% din împrumuturile de urgență pe perioada pandemiei acordate în cadrul sistemului „Bounce Back” nu vor fi rambursate niciodată.

Biroul Național de Audit (NAO) a declarat că acest lucru ar putea costa bugetul Regatului Unit până la 26 de miliarde de lire sterline, din cauza fraudei, a criminalității organizate sau a neîndeplinirii obligațiilor.

Schema de împrumut a necesitat controale mai ușoare decât de obicei și a vizat ajutorarea întreprinderilor mici. O investigație recentă a BBC a dezvăluit modul în care fraudatorii foloseau sistemul de împrumuturi.

Mulți dintre cei afectați nici nu știu că numele lor au fost folosite pentru solicitarea de împrumuturi de până la 50.000 de lire sterline.

Unul dintre cei care se ocupă de anchetă a declarat pentru Daily Mail că până la 90% din infracțiunile de fraudă au fost făcute de bande din România, Polonia, Albania, Bulgaria și Turcia.

Acesta susține că frauda a devenit aproape endemică de la aplicarea restricțiilor și de la anunțarea unor programe de către ministrul de Finanțe Rishi Sunak pentru a sprijini persoanele vulnerabile, cei ale căror locuri de muncă sunt în pericol și firmele care se confruntă cu perspectiva închiderii.

Infractorii au vizat schema de ajutoare salariale, inițiativa de împrumut „Bounce Back” și ajutorul numit Universal Credit.

Noi ajutoare în Marea Britanie. Angajații firmelor obligate să se închidă vor primi compensații de la guvern timp de șase luni

Potrivit publicației britanice, un escroc a fost prins încercând să fugă din țară cu 80.000 de lire sterline în bagaje. Într-un alt caz, 30 de persoane au solicitat chirie și alte beneficii prin schema Universal Credit, de la aceeași adresă.

Luna trecută, oficialii HMRC au recunoscut că până la 3,5 miliarde de lire sterline din plățile pentru ajutoarele salariale au fost acordate în mod greșit și investighează 27.000 de cazuri de „risc ridicat”.

„În calitate de membru al echipelor înființate pentru a combate problema, am întâlnit cazuri șocante în fiecare oră din fiecare zi. Spre exemplu: un tip care deține șapte companii a reușit să obțină un împrumut de 50.000 de lire sterline pentru fiecare, deci 350.000 de lire în total”, a spus anchetatorul.

„Cu toate acestea, companiile nu erau active și erau utilizate doar pentru a obține bani”, a adăugat acesta.

Anchetatorul a mai declarat că din luna iunie cazurile de fraudare a sistemului public au crescut enorm, de la câteva sute, la peste 15.000 doar într-o mică regiune.

„Ceea ce văd în fiecare zi este că 80-90% din fraude sunt făcute de oameni din țările din Europa de Est. Aproape exclusiv din România, Polonia, Albania, Bulgaria și Turcia”, a mai spus anchetatorul.

El mai apreciază că „acești infractori împing Marea Britanie spre ruina financiară”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Român supranumit de presa din Marea Britanie ”mogulul măștilor”, a vândut zeci de milioane de măști de protecție din luna februarie până azi

Boris Johnson anunță noile restricții pe trei niveluri: Se vor interzice călătoriile în zonele cele mai afectate de COVID-19, pub-urile și barurile se închid