Menu

Al doilea sfârşit al lumii



De Sorin Cehan

După 31 decembrie 2013 lumea, aşa cum o cunoaştem noi acum, nu va mai exista. Pe 31 decembrie, 29 de milioane de ţigani din România şi Bulgaria vor intra cu bocancii lor murdari pe insula Majestăţii Sale şi dacă nu o vor scufunda, o vor lăsa cheală, fără mâncare, băutură, portofele şi alte lucruri esenţiale vieţii lor. Este al doilea sfârşit al lumii, prevestit de tabloide şi de politicieni de teapa lui Nigel Farage, după ce primul sfârşit, promis de mayaşi pentru 21 decembrie 2012, nu a mai avut loc.

Pe 24 decembrie, cadou de Crăciun pentru comunitatea românească din UK, Daily Mail, care, reamintim, este printre cele mai mari ziare din lume (circa 2 milioane de exemplare tipărite zilnic şi aproape 80 de milioane de vizitatori unici pe lună!) ne-a atacat din nou. Cotidianul a afirmat că mai este un an până când 29 de milioane de români şi bulgari (dar în material se vorbea numai de ţiganii dintr-o zonă a Bulgariei) vor putea veni dar se aduceau argumente pentru a convinge cititorii că vor veni sigur în Marea Britanie.

Domnul Nigel alarmează şi el publicul, tot pe tema milioanelor de români şi bulgari care îşi fac încălzirea pentru invazie. Nigel a povestit un episod din 2006, când ar fi vizitat România şi s-ar fi întâlnit cu oficiali guvernamentali români, care i-ar fi spus: «Avem o problemă în această ţară cu romii, dar curând va fi a dumneavoastră».

Se pare că oricine poate spune orice despre români şi România, pentru că nimeni nu reacţionează, nici societatea civilă, nici instituţiile. Avem acum şi ministru al diasporei, care ar putea să-şi ia un consilier cu un laptop legat la internet ca să-l informeze ce măscări mai zice lumea despre noi. Este însă posibil să aflăm de la noul ministru că este buget de austeritate şi că nu se mai dă nimic, nici măcar o replică.

Presiunea este bine întreţinută de tabloide, nu pentru că românii ar reprezenta chiar aşa un pericol, ci pentru că sunt utili cauzei conservatorilor, de renegociere a relaţiilor Marii Britanii cu UE. Dacă nu vor veni românii în masă în 2014, este posibil să-i aducă Daily Mail şi alţii ca ei cu forţa, ca să se confirme previziunea invaziei şi premierul Cameron să aibă pretext de renegociere a tratatului cu UE.

Abia în mai 2015 vor fi alegeri generale, dar tema imigraţiei s-a impus deja ca una centrală, iar românii sunt principalii vizaţi.

Imaginaţia detractorilor românilor este foarte bogată. Acum românii sunt găsiţi vinovaţi că nu vor mai vrea, după ridicarea restricţiilor, să muncească în stare de semi-sclavie la fermele englezeşti, şi astfel fermierii vor fi nevoiţi să aducă alţi 21.500 de străini sezonieri pe care să-i supună la muncile câmpului. Britanicii şomeri nu servesc asemenea munci. Este recunoaşterea publică a unui adevăr crud: că sezonierii străini muncesc în condiţii foarte grele pe salarii neconvenabile.

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, a sugerat în urmă cu câteva zile Marii Britanii să părăsească UE şi să opteze pentru o altă formă de parteneriat cu Europa.

“Britanicii sunt interesaţi doar de interesele lor economice şi atât. Am putea să le propunem o altă formă de parteneriat”, a apreciat Jacques Delors, într-un interviu pentru cotidianul economic german Handelsblatt.

David Cameron, supus unor presiuni din partea “euroscepticilor” din cadrul partidului său, a declarat că susţine apartenenţa Marii Britanii la UE, dar că vrea “un nou acord”.

Tentativele premierului britanic David Cameron de a recupera din prerogativele ţării sale de la UE ar putea conduce la dizolvarea blocului comunitar, a avertizat preşedintele Consiliului european Herman Van Rompuy. Sondajele arată că britanicii preferă din ce în ce mai mult o ieşire completă din UE, care este percepută drept o instituţie care intervine în afacerile interne ale ţării şi care delapidează fonduri, în timp ce ţara este supusă unor măsuri de austeritate.

Seamănă a sfârşitul lumii aşa cum o cunoaştem noi astăzi? Dar nu va veni din partea unor inofensivi de români şi bulgari.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version