Maria Cristiana Tudose
Viața te maturizează și te face să te schimbi, să-ți adaptezi caracterul după trăiri șisă-nveți a te descurca singur atunci când strigi degeaba după ajutor. Viața te rănește, aduce oameni în viața ta, iar tu le oferi puterea de a-ți face rău printr-un gest sau printr-un cuvânt. La un moment dat simți că viața și oamenii îți spun să te schimbi și de multe ori suferința te păcălește, te face să crezi că răzbunarea și nervii sunt singurul mod pentru a răspunde nesimțirii și falsității. Te înțeleg,este prima reacție și probabil este cea mai umană.
Pe moment îți vine să strigi, să reproșezi și să rănești la rândul tău, pentru că omul care te-a rănit îți cunoaște punctele slabe, iar tu nu ai arme cu care te poți apăra. Când cineva ne jignește sau ne aduce injurii, avem două posibilități: să ignorăm sau să ne înjosim într-o discuție de mahala, care va dura la infinit. Putem tace din gură pentru a pleca cu fruntea sus sau putem lăsa trași la nivelul lui, acolo unde cu siguranță vom primi alte lovituri pentru că nu este lumea în care am trăit.
Când discut cu un om, nu reușesc să-l jignesc sau să țip către el, nu mă pot bucura de suferința altuia pentru că nu-mi stă în fire, pentru că așa am fost educată: în fiecare zi aleg să fiu un om bun și indiferent de situație, reușesc să înghit în sec și să sper că fiecare om, mai devreme sau mai târziu, își primește răsplata după fapte. De multe ori evit să vorbesc cu oameni răi pentru că aceștia nu au o limită, lovesc până îți zdrobesc inima și se hrănesc cu oameni ca mine, ca tine, oameni care au un suflet sensibil și firav.
Am întâlnit tot felul de oameni, dar întotdeauna am prețuit și respectat oamenii care preferă să vorbească mai puțin pentru a face mai mult decât cei care imediat caută motive și încearcă să te păcălească cu explicații în plus. Am privit cu ochii în lacrimi un bătrân care mergea pe stradă cu o demnitate splendidă, deși abia reușea să pășească, lumea îl credea cerșetor dar el își dorea o simplă plimbare pentru a profita de timpul rămas.
Trebuie să trăiești cu demnitate și bucurie, altfel viața asta n-are niciun sens. Degeaba lași în urma ta țipete, reproșuri, pumni sau alte gesturi violente. Puterea fizică nu înseamnă caracter, nu înseamnă curaj și perseverență. N-ai de ce să te mândrești cu așa ceva, n-ai de ce să crezi că mușchii te fac mai bărbat.
Fiecare se gândește la viața și familia sa, dar când ne aflăm printre oameni avem anumite obligații de respectat. Observ că a devenit ușor să critici alegerile altora sau pasiunile unora, dar a devenit o raritate educația și bunul simț. Observ că ne exprimăm mai bine printr-o înjurătură pentru că ne lipsesc cuvintele, n-avem timp pentru lectură sau pentru a sta de vorbă cu cei dragi.
Doar oamenii fără ocupație își pierd timpul criticând viața altora. Cei care au de muncă sau au lucruri de făcut, n-au timp pentru bârfe. Cum se spune prin popor, vorba dulce mult aduce. Am ales să fiu un om bun și dacă am ceva de zis, un sfat de dat sau pur și simplu nu sunt înțeleasă, o voi spune cu respect și pe un ton frumos.