Menu
in

Alertă în Coventry! Sute de persoane evacuate

Sute de persoane au fost evacuate în oraşul Coventry, din centrul Marii Britanii, după ce o bombă nedetonată, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperită de nişte lucrători.



Potrivit Coventry Telegraph, dispozitivul cântărea aproximativ o tonă și a fost descoperit luni după-amiază de nişte lucrători, în apropiere de parcul Universităţii Tehnologice din Coventry, în zona de construcţie a unei clădiri.

Se pare că este vorba este un dispozitiv Hermann lansat de forţele aeriene germane pentru a distruge o fabrică de armament ce se afla în locul respectiv, în timpul războiului.

Din  cauză că astfel de bombe cântăreau foarte mult, forţele aeriene germane  nu puteau să transporte mai mult de două.

Reprezentanţi ai poliţiei din Coventry au declarat că de luni după-amiază au fost plasate restricţii de circulaţie în zonă, la faţa locului fiind prezenţi experţi militari britanici.

Un consilier al primăriei, Roger Bailey, a precizat că în urmă cu 10-15 ani, locul respectiv s-a aflat o fabrică a Rolls Royce.

“Produceam maşini, avioane, tancuri şi arme. Întregul oraş era o maşină de război“, a precizat Bailey. El a adăugat: “nu e prima dată când găsim astfel de bombe şi nu va fi nici ultima oară. Atât timp cât vom continua să săpăm în vechi zone de construcţie, posibilitatea există”.


Alertă teroristă. MI5: Mii de extremiști islamici sunt gata să atace Marea Britanie

Alertă falsă cu bombă în centrul Londrei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version