Menu
in

Alexandra și Luiza, căutate la Londra. Afișe cu fetele din Caracal au apărut pe străzile capitalei

Familiile celor două fete din Caracal, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, speră ca ele să fie în viață, atâta vreme cât nu sunt probe clare care să demonstreze clar că acestea ar fi moarte. 

Celor două familii li s-au alăturat și alți oameni, impresionați de această dramă, care încearcă să le descopere pe adolescente, împânzind străzile cu afișe și fotografii ale fetelor.

Inițial, au apărut astfel de afișe în Italia, iar acum pot fi văzute și pe străzile de Anglia.

Este o mobilizare cu adevărat emoționantă, iar orice informație referitoare la cele două fete poate fi utilă în această anchetă aflată în derulare, scrie Cancan.

Tatăl Luizei Melencu a prezentat o scrisoare – primită de unchiul adolescentei care a dispărut în urmă cu patru luni -, iar informațiile sunt cutremurătoare.

„În scrisoare scrie așa: domnilor, vă rog frumos să nu mai căutați fetele, sunt moarte. Nu am primit-o eu, a primit-o mătușa mea, unchiul meu. Am sunat la 112. Vă dați seama cum mă simt eu. Nu pot să mă apropii de casa mea, din cauza lor. Aștept să vină DIICOT să ia această probă, această scrisoare. Eu am vorbit cu fata la 11:30 în data de 14 aprilie. Nu a vorbit mama ei. Ea m-a sunat pe mine și mi-a spus: ”tati, am venit la Caracal să scot banii pe care mi i-a trimis mami din Anglia. Și i-ai scos? Nu! Și ce faci acum? Mă duc acasă! Tati am ajuns la ocazie, am oprit ocazia și te sun când ajung acasă. A fost ultima vorbă cu Luiza. A venit mașina morții, probabil. Eu simt că trăiește. Pe mine m-au îndepărtat, soția și cu socrul meu… Nu pot (n.r. plânge). În scrisoare scrie foarte clar că fetele sunt moarte. Eu simt că Luiza trăiește și acolo unde este nu e bine…”, a precizat Claudiu Melencu la România TV.

Românii fug cât mai departe de Caracal: «Am plecat la Londra pentru viaţa copilului meu»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version