Menu
in

Alin Apopei, acuzat că și-a decapitat iubita, umbla gol prin celulă și striga: „THIS IS SPARTAAA!”

Alin Apopei, românul de 27 de ani judecat zilele acestea la Old Bailey pentru uciderea iubitei sale, Denisa Silman, a încercat să îi facă pe polițiști să îl creadă bolnav psihic atunci când a fost arestat, a doua zi după crimă.
Potrivit The Sun, Apopei a fost găsit în gară, la ora 6 dimineața. Atunci când a fost dus în celulă, își amintește Emma Mathias, polițista care s-a ocupat de monitorizarea sa, tânărul striga: „Nu am fost eu. Mă jucam. A fost greu să rămân calm.”

Apoi și-a rupt cămașa de pe el și a început să plângă isteric. A strigat: „Dacă aș fi fost un ucigaș n-ar trebui să mă păziți în felul acesta. Pot să fiu cine vreau eu”.



De asemenea, Apopei a început să cânte rap în limba română, iar din când în când izbucnea într-un râs maniacal.

La un moment dat, a spus polițista, românul a strigat „Am ucis-o”, în timp ce lovea pereții celulei sale.

„La ora 03.39 el întreba cum îl cheamă și râdea”, și-a mai amintit polițista, iar un minut mai târziu a întrebat dacă poate să plece din celulă.

La un moment dat, Apopei juca cucu-bau cu gardienii, după care a început să strige: „This is Sparta!” După care le-a atras acestora atenția că nu îl pot reține mai mult de 24 de ore.

Cea care l-a monitorizat și-a mai amintit că acesta s-a dezbrăcat de mai multe ori și a început să umble gol pușcă prin celulă.

Apopei este acuzat că, în vara anului 2015, și-a omorât iubita, pe Denisa Silman, o tânără de 24 de ani. Aceasta a fost găsită practic decapitată într-un dulap din camera unde locuiau cei doi. Potrivit martorilor, fata, care practica prostituția, îi spusese lui Apopei că se desparte de el.

Polițiștii au o înregistrare telefonică făcută cu câteva minute înainte de moartea Denisei, în care Alin Apopei strigă că o omoară, după care se aude strigătul disperat al femeii.

Acuzat că i-a tăiat capul iubitei sale din gelozie. „Dacă mă părăsești te voi ucide”. Românul nu recunoaște crima

Familia Denisei, fata ucisă de iubitul gelos, are nevoie de ajutor. Se pot dona bani într-un cont din UK

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version