Menu

Ambasadele ar putea fi obligate să angajeze români din diaspora

Deputatul PSD de Bacău Miron Smarandache solicită angajarea românilor din diaspora în cadrul misiunilor diplomatice ale României din străinătate. Acesta a adresat o interpelare parlamentară ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, pe tema posibilității angajării românilor în cadrul misiunilor diplomatice ale României din străinătate.

 

“Vă supun atenției spre analiză și soluționare o problemă înaintată de foarte mulți cetățeni români aflați în străinătate, atât din județul Bacău, cât și din alte zone ale țării. Unii dintre acești români stabiliți în diferite state din lume ar dori să cunoască modalitatea prin care ambasadele, oficiile consulare, misiunile permanente, institutele culturale și celelalte instituții diplomatice ale României în străinătate pot angaja, permanent său temporar, persoane bine pregătite din țară, care locuiesc în prezent în țările respective”, a subliniat parlamentarul băcăuan în documentul oficial înaintat conducerii MAE.

Deputatul PSD a accentuat că există foarte mulți tineri și nu numai, “cu o pregătire excelentă în domenii de interes, precum diplomație, juridic, economic, IT, etc., care își doresc să lucreze în cadrul misiunilor diplomatice ale României din străinătate, chiar și sub formă de stagiatură, însă nu știu cum să procedeze pentru a realiza acest deziderat”.

Având în vedere aceste argumente, Miron Smarandache i-a solicitat ministrului Afacerilor Externe să răspundă la următoarele întrebări:

1. Au posibilitatea românii din afara granițelor să se angajeze în cadrul misiunilor diplomatice ale României din străinătate? Dacă da, care este procedura ce trebuie urmată?;

2. Care este în prezent gradul de încărcare a organigramelor instituțiilor MAE din străinătate, respectiv ce deficit de angajați există?;

3. Cum intenționează instituțiile diplomatice ale României din țările lumii să păstreze o relație de colaborare cu românii aflați în acele zone, pentru a identifica împreună cu aceștia cele mai bune oportunități atât pentru promovarea țării noastre, cât și pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă românii din diaspora?.

„Românii din afara granițelor care mi-au solicitat intervenția către ministrul de Externe susțin că nu dispun de informații în acest sens, deoarece, după cum cunoașteți, este o sferă greu accesibilă oamenilor obișnuiți. Consider că misiunile diplomatice ale noastre din afara țării trebuie să dea dovadă de deschidere față de românii stabiliți în țările respective, această colaborare fiind benefică pentru creșterea credibilității țării noastre în exterior”, a subliniat deputatul social democrat.

 

 

INCREDIBIL! Ambasada le-a refuzat eliberarea unui document din cauză că nu aveau pixul potrivit

Care tehnocrat? Ministrul diasporei, un politruc plimbăreț și bisericos

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version