Anglia adoptă noi reguli de călătorie. Doar nevaccinații vor face carantină și vor cumpăra teste PCR

Anglia pregătește noi reguli de călătorie, în sensul că va elimina lista galbenă, iar nevaccinații vor face carantină și vor cumpăra teste PCR, în ce cei vaccinați vor putea pleca și veni înapoi fără niciun fel de probleme.

De asemenea, Guvernul va reduce cu până la jumătate numărul țărilor din „lista roșie”, ca parte a planurilor de simplificare a regulilor pentru călătoriile internaționale, dorindu-se astfel stimularea vaccinării, au declarat surse oficiale citate de The Guardian.

Sistemul „semafor” va fi revizuit, cu nivelul galben eliminat, astfel încât să existe o distincție mai clară între destinațiile unde se poate merge și cele unde nu se poate merge.

Cei care s-au vaccinat au șansa de a scăpa de carantină – sau de a cumpăra teste PCR – la sosire, în timp ce cei nevaccinați se vor confrunta în continuare cu aceste obstacole.

„Va fi mult mai simplu, în special pentru cei care sunt vaccinați”, a spus o sursă guvernamentală.

Noua listă roșie se va concentra, cel mai probabil, asupra țărilor în care există probleme în ceea ce privește alte variante COVID.

Noile reguli de călătorie UK – România. Ce se schimbă începând cu 15 august

Scopul final este simplificarea regulilor, după ce laburiștii au solicitat eliminarea listei galbene pentru a clarifica îndrumările privind destinațiile relativ sigure.

Carantina la hoteluri va rămâne în vigoare

Cei care se întorc din țări de pe lista roșie vor fi obligați în continuare să intre în carantină în hoteluri, pe cheltuiala lor. Cu toate acestea, se așteaptă ca numărul destinațiilor de pe lista roșie să fie redus semnificativ, o sursă guvernamentală indicând că ar putea fi eliminate jumătate din țări.

Guvernul va intra în ședință vineri dimineață (17 septembrie) pentru a semna planurile și se așteaptă ca totul să fie anunțat în această după-amiază.

Următoarea revizuire este programat să intre în vigoare la 1 octombrie.

De asemenea, se pare că cei vaccinați în alte țări vor putea ca în curând să se poată înregistra la NHS pentru a deține și un certificat britanic.


…Anglia adoptă noi reguli de călătorie. Doar nevaccinații vor face carantină și vor cumpăra teste PCR…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 2.9]

BREXIT: Peste 40% dintre companiile britanice au rămas fără lucrători și nu reușesc să angajeze

BREXIT: Peste 40% dintre companiile britanice au rămas fără lucrători și nu reușesc să angajeze

MAE cere clarificări cu privire la controalele de frontieră din Marea Britanie care vizează în special românii

România cere clarificări cu privire la controalele de frontieră din Marea Britanie care vizează în special românii