Un șofer român care a provocat un accident, băut fiind, a fost prins de poliție după ce oamenii legii l-au urmărit până acasă după dâra de sânge pe care a lăsat-o în urmă.
Adelin Ciocârlan, în vârstă de 27 de ani, avea o dată și jumătate peste limita legală de alcool, atunci când a intrat cu autoturismul său Fiat Punto într-un zid, pe o stradă rezidențială liniștită.
Românul a reușit să iasă din mașina lovită și să se întoarcă acasă, după accidentul care a avut loc pe 13 septembrie anul trecut. Pentru a-l prinde, poliția a urmărit o dâră de sânge care ducea de la mașină la o casă din Evesham, Worcestershire, acolo unde locuia Ciocârlan.
Tânărul a fost arestat, iar testele au arătat că avea 122 mg alcool în 100 ml sânge – adică o dată și jumătate peste limita legală. În fața instanței Curții Magistraților din Worcester, Ciocârlan a recunoscut că a condus băut.
I s-a interzis să conducă timp de 12 luni și a fost obligat să plătească 469 de lire sterline amenzi și cheltuieli de judecată.
Acuzatorul a declarat cu privire la fapta românului: „Ofițerii au observat o urmă de sânge la acel moment. Au urmat acea urmă de sânge și au ajuns la inculpat. A fost chemată o ambulanță, el a fost tratat și apoi dus la spital, acolo unde i-a fost prelevată proba de sânge relevantă.”
„Cineva mi-a cerut să mut mașina pentru că blocam o cale de acces. Știu că nu trebuia să mă urc la volan”, a declarat românul.
Ciocârlan a mai fost acuzat și că și-a bătut partenera. Procurorul a spus că acesta, alături de partenera sa, fuseseră în casa unui prieten unde băuseră și se întorceau acasă, la primele ore ale zilei de 11 ianuarie.
„Se pare că cei doi s-au certat. În timpul scandalului, inculpatul a lovit-o cu pumnul pe femeie de trei sau patru ori la cap. A împins-o la pământ, provocându-i o tăietură la genunchi și o contuzia la cot”, a declarat procurorul.
Ciocârlan a fost arestat și acuzat de agresiune, dar câteva săptămâni mai târziu și-a atacat din nou partenera când a venit la ea acasă, pe 29 ianuarie.
„A împins-o, a apucat-o de gât cu ambele mâini și a strâns-o lăsându-i o urmă roșie sub linia maxilarului”, a spus procurorul.
Magistrații i-au dat un ordin comunitar de 12 luni, l-au amendat cu 270 de lire sterline și au dispus o despăgubire de 100 de lire sterline către victimă. De asemenea, i s-a dat un ordin de restricție de șase luni, interzicându-i contactul cu victima.