Anglia: Bebeluș măcelărit de medic la naștere. „Era ca un film de groază!”

Anglia: Bebeluș măcelărit de medic la naștere. „Era ca un film de groază!”

Un bebeluș a murit, într-un spital din Anglia, iar familia sa dă vina pe medicul care a asistat la naștere.

Părinții bebelușului care nu a apucat să se bucure de lume alături de cei care i-au dat viață îi acuză de malpraxis pe medicii unui spital din Marea Britanie. Copilul a murit la naștere, iar familia susține că medicii se fac vinovați de decesul lui: ar fi folosit forcepsul extrem de brutal, „ca într-un film de groază”.

Winter Vernon s-a născut pe 10 mai, la Spitalul Ormskirk din Lancashire, Marea Britanie, dar nu a apucat să-și privească părinții în ochi. A murit în scurt timp, din cauza unei răni la cap, susține familia îndoliată a micuțului.

Număr ȘOCANT de copii morți la naștere în spitale din Anglia. SCANDAL imens în NHS, acuzații de omor corporativ

Părinții, Marisa Sheard și Michael Vernon, au declarat pentru Liverpool Echo, citat de Mirror, că se vor adresa justiției pentru a-și face dreptate.

Tatăl copilului susține că a văzut craniul „deformat” al micuțului, la ieșirea din sala de operație, precum și o tăietură mare, de 4-5 centimetri, lângă ochi.

„Viețile noastre au fost spulberate”, strigă de durere Marisa, mama în vârstă de 27 de ani care nu și-a strâns copilul în brațe nici măcar o dată. 

„Nu numai că trebuie să ne confruntăm cu pierderea devastatoare a bebelușului nostru, ci suntem, de asemenea, obligați să luptăm pentru a ajunge la adevăr și a primi o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat. Imediat ce au scos copilul am văzut rănile. Partea superioară a craniului era adâncită. Se vedea, efectiv, forma pensetei pe capul copilului. Imaginea aceea îmi va rămâne vie în minte tot restul vieții, nu voi putea uita niciodată. Era ca un film de groază”, spune Michael, tatăl bebelușului.

Micuța avea fracturi craniene severe

Marisa a fost internată pe 8 mai, întrucât depășise deja cu șase zile termenul nașterii. Dar până pe 10 mai, bebelușul tot nu dădea semne că urmează să vină pe lume, așa că i s-a spus că trebuie să fie operată de urgență, pentru a naște prin cezariană. I s-au făcut două injecții epidurale și nu mai simțea nimic de la talie în jos.

În sala de operații, medicii i-au recomandat, totuși, să nască natural, cu toate că ceva nu părea în regulă. Medicul „folosea forcepsul cu forță excesivă, trăgându-mă pe jos. De fiecare dată când trăgea, moașele mă așezau înapoi pe pat”. În plus, acesta ar fi folosit forcepsul când viitoarea mămică nu simțea nicio contracție. Părinții își amintesc, cu lacrimi în ochi, că Winter avea o culoare vineție la naștere. „Arăta bătută și învinețită”.

La Spitalul de Copii Alder Hey din Liverpool, medicii le-au confirmat că micuța avea fracturi craniene severe. Autoritățile locale și instituția medicală au demarat o anchetă pentru a investiga circumstanțele morții bebelușului.


…Anglia: Bebeluș măcelărit de medic la naștere. „Era ca un film de groază!”…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 3.8]

Trei intersecții din Londra - blocate de activiștii de mediu. Și-au lipit mâinile de carosabil

Trei intersecții din Londra – blocate de activiștii de mediu. Și-au lipit mâinile de carosabil

Prețul benzinei a atins un nou record în Marea Britanie

Prețul benzinei a atins un nou record în Marea Britanie