Un român în vârstă de 33 de ani este acuzat și judecat în Anglia după ce a negat că a ucis o pensionară de 86 de și a încercat să-i ucidă soțul, în vârstă de 88 de ani.
Vasile Culea, în vârstă de 33 de ani, a fost arestat după ce pensionara Freda Walker, în vârstă de 86 de ani, a fost ucisă într-un incident violent la casa ei din Langwith Junction, Shirebrook, lângă Bolsover, Derbyshire. În același incident, soțul acesteia, Ken, a fost la un pas de moarte.
Culea s-a prezentat vineri, 25 martie, la Derby Crown Court și a urmat procedurile prin intermediul unui interpret român, pledând nevinovat la omor și tentativă de omor, arată Daily Mail.
Acuzațiile susțin că Vasile Culea, din Nottinghamshire, a ucis-o pe doamna Walker pe 14 ianuarie și a încercat să-l ucidă pe consilierul local, în vârstă de 88 de ani, Ken Walker, la aceeași dată.
Un vecin îngrijorat i-a găsit pe cei doi, la proprietatea lor, din Station Road, la ora 9:00, pe 15 ianuarie.
Crimă îngrozitoare în Anglia. Un român de 33 de ani, principalul suspect
Potrivit legistului, Freda Walker a murit ca urmare a rănilor la cap și a obstrucției căilor respiratorii.
Poliția din Derbyshire a declarat anterior că una dintre ipotezele crimei este aceea a unei spargeri eșuate.
Judecătorul Nirmal Shant QC i-a spus lui Culea, anunțându-l că va rămâne în arest preventiv: „Domnule Culea, procesul dumneavoastră va avea loc pe 4 octombrie.”
„Înainte de aceasta, veți fi la această instanță pe 8 iulie pentru ca toate chestiunile dinaintea procesului dumneavoastră să fie finalizate. Între timp, sunteți arestat preventiv.”
Poliția din Derbyshire a confirmat că domnul Walker „a fost eliberat din spital și își continuă recuperarea”.
…Anglia: Român acuzat că a ucis o femeie de 86 de ani. Spune că e nevinovat…