in

Anglia: Românul care a ucis hoțul care îi furase motocicleta, condamnat la 10 ani de închisoare

Un român a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a recunoscut că l-a omorât pe unul dintre hoții care îi furaseră motocicleta, lovidu-l intenționat cu mașina.

Mihai Dinisoae i-a urmărit pe cei doi hoți care fugiseră pe o motocicletă furată din curtea lui, i-a lovit cu mașina, iar unul dintre ei a murit în urma impactului.

Cetățeanul român a fost condamnat miercuri, 16 decembrie, pentru uciderea lui Josh Molloy, în vârstă de 28 de ani, care a fost aruncat de pe motocicletă într-un stâlp atunci când Dinisoae a lovit vehiculul cu autoturismul său.

Molloy și partenerul său, un tânăr de 29 de ani, furaseră motocicleta din fața casei lui Dinisoae, din Baldwin Avenue, Fenham, Newcastle, pe 5 mai.

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere stradală, Dinisoae a intrat pe contrasens într-un sens giratoriu și a lovit în plin motocicleta cu cei doi bărbați pe ea.

După ce aceștia au căzut, românul i-a lăsat grav răniți în stradă și a plecat de la locul incidentului, scrie Sky News.

Român acuzat că l-a ucis pe hoțul care i-a furat motocicleta. Procuror: „A lovit intenționat motocicleta cu mașina”

Tânărul de 29 de ani a fost tratat în spital și a supraviețuit incidentului, însă Molloy a murit la fața locului.

Dinisoae, arestat la câteva ore după coliziune, a declarat poliției că a urmărit motocicleta, dar nu a provocat incidentul intenționat – susținând că cei doi hoți au pierdut controlul vehiculului.

După ce a recunoscut fapta de omucidere, i s-a schimbat încadrarea inițială care era omor cu premeditare, pedepsită mult mai drastic.

Inspectorul detectiv Joanne Brooks, de la poliția Northumbria, a declarat că nu există „nici o îndoială” că Dinisoae „nu și-a putut controla emoțiile”, dar a spus că nu ar fi trebuit să ia legea în propriile sale mâini.

Pe pagina de Facebook a poliției Northumbria, unii cititori l-au felicitat pe român, alții spunând că s-a ajuns la acest lucru din cauză că astfel de infracțiuni rămân nepedepsite.

Poliția a răspuns cerându-le oamenilor să arate respect față de familia îndurerată a lui Molloy.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Schema de ajutor pentru salariații din Marea Britanie, extinsă și în aprilie. Rishi Sunak: „Afacerile au nevoie de certitudine”

Autoritățile britanice iau în considerare un nou lockdown după Crăciun