in

Anglia: Șofer de camion român, acuzat că a provocat moartea unui tânăr britanic

Un șofer de camion român este acuzat că ar fi provocat moarte unui alt șofer, după ce a oprit vehiculul pe care îl conducea pe A19, în apropierea localității Washington, din Durham, nord-estul Angliei.

Marcel Bălan, în vârstă de 57 de ani, era angajatul unei firme de transport și trebuia să facă o livrare în zonă.

Potrivit anchetei, citate de BBC, Bălan a oprit camionul pe autostradă din cauză că uitase să ia ieșirea corectă.

John Robinson, în vârstă de 24 de ani, din Peterlee, a murit atunci când mașina sa a lovit spatele tirului condus de românul Marcel Bălan, în luna martie a anului trecut.

În timpul procesului, Bălan a negat că a provocat moartea lui Robinson, prin conducere periculoasă. El a declarat că oprise tirul pentru că ar fi avut o defecțiune și nu pentru a întoarce.

Reprezentantul firmei la care lucra acesta a declarat că tirul nu prezenta defecte înainte de plecarea în cursă.

De asemenea, s-a dovedit faptul că Bălan nu cunoaște bine limba engleză, dar i s-a prezentat partea legată de siguranță de către un angajat român care a declarat că a tradus tot manualul.

Românul este acuzat de provocare a morții prin conducere periculoasă.

Procesul continuă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi soți din Teleorman exploatau sexual cinci femei în Marea Britanie

O româncă absolventă de medicină, la conducerea unui mare fond de investiții din Marea Britanie