UPDATE: Ministrul Afacerilor Externe din Madagascar, Naina Andriantsitohaina, a declarat pentru Libertatea, că fugarul Radu Mazăre nu a evadat, fiind în continuare în custodia autorităților malgașe.
”Nu e adevărat că Radu Mazăre a evadat!”, a declarat Andriantsitohaina pentru Libertatea. ”Cetățeanul român e în custodia noastră”, a mai adăugat șeful diplomației din Madagascar.
Știrea inițială: Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, ar fi evadat din închisoare, a anunțat România TV, care precizează că oficialitățile române nu au dorit să comenteze dezvăluirea.
Informația încă nu a fost confirmată de niciun oficial din România sau Madagascar. De-a lungul timpului, din închisoarea în care se află fostul edil al Constanței au mai evadat 120 de persoane, potrivit Evenimentul Zilei.
Unele surse arată că autoritățile române au fost luate prin surprindere și că verifică veridicitatea informației. Se iau în calcul, la nivel informativ, toate variantele, inclusiv posibilitatea ca Mazăre să fi fost ajutat să scape chiar de autoritățile române.
Poliția Română a emis următoarea poziție: „În referire la aspectele apărute în spațiul public, cu privire la evadarea persoanei urmărite internațional, Radu Ștefan Mazăre, facem precizarea că la nivelul Poliției Române nu s-a primit nicio informare oficial în acest sens.”
Radu Mazăre ar fi urmat să ajungă în România peste doar trei zile. Conform unor surse RomâniaTV, fostul edil al Constanței a evadat din închisoarea din Madagascar, acolo unde era reținut până la preluarea acestuia de către autoritățile române.