Aproape un milion de români au votat în diaspora. În Londra s-a înregistrat cea mai mare prezență la o secție din străinătate

Votul în străinătate pentru alegerile prezidenţiale s-a încheiat odată cu închiderea ultimelor secţii de votare de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii şi Canada, la ora locală 21:00 (07:00 ora României).

După închiderea urnelor în ţară duminică la ora 21:00, în diaspora votul a continuat până la aceleaşi ore locale, conform fusurilor orare, în Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Cuba, Mexic, Peru, Statele Unite ale Americii, Uruguay, Venezuela.

Pentru alegerile prezidenţiale, în străinătate au fost amenajate 835 de secţii de votare, unde au votat 926.574 de alegători. De asemenea, s-a putut vota prin corespondenţă, 17.503 români preferând această variantă pentru a-şi exprima opţiunea electorală, conform platformei online a Biroului Electoral Central. Astfel, în afara ţării au votat în total 944.077 de alegători.

Cea mai ridicată rată a prezenţei la urne în diaspora s-a înregistrat în Italia (peste 190.000), Regatul Unit (peste 170.000), Germania (peste 154.000), Spania (peste 131.500), Republica Moldova (peste 52.000) şi Franţa (peste 45.000).

În ceea ce privește numărul de voturi în secții, cele mai multe au fost înregistrate în Marea Britanie. La cele două secții amenajate în cartierul Stratford din Londra, au votat 8.514 respectiv 8.044 de români. Și următoarele două secții în topul numărului de alegători au fost tot din Londra, cea de la ambasada României -7.401 voturi și Londra Barking (amenajată în zona numită Mica Românie) 7.379.

Românii din afara ţării au avut la dispoziţie câte trei zile pentru a vota la fiecare tur al acestui scrutin prezidenţial.

În diaspora, Klaus Iohannis are un scor de peste 92%, după centralizarea a 75% din cele 944.077 de voturi exprimate, Klaus Iohannis înregistrează un scor de 92,19 %.

Klaus Iohannis câștigă încă un mandat de cinci ani în funcție. Exit Poll: Klaus Iohannis – 67%, Viorica Dăncilă – 33%

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Klaus Iohannis câștigă încă un mandat de cinci ani în funcție. Exit Poll: Klaus Iohannis – 67%, Viorica Dăncilă – 33%

Statuie de 5 tone din bronz furată, topită și vândută de hoți români