Menu

Asistenta care l-a îngrijit de COVID pe Boris Johnson și-a dat demisia: „Nu suntem suficient de respectate și de bine plătite”

Asistenta NHS care a avut grijă de Boris Johnson în timpul infectării primului ministru cu Covid-19 a renunțat să mai profeseze după „cel mai dur an” al său, spunând că asistentele „nu primesc suficient respect și nu sunt plătite suficient”.

Asistenta Jenny McGee a criticat modul în care guvernul a abordat pandemia. Ea și-a exprimat îngrijorarea într-un documentar ce va fi transmis pe Channel 4, The Year Britain Stopped, și a spus că asistenții medicali nu „sunt respectați și nici nu sunt plătiți cu cât ar merita”.

McGee a spus că „indecizia” și „mesajele suprapuse” din partea guvernului au cauzat o mare problemă în rândul asistenților medicali din NHS.

“Nu primim respectul și nu suntem plătiți atât cât merităm. M-am săturat de asta. Așa că mi-am dat demisia”, spune asistenta care l-a îngrijit pe premierul britanic.

Originară din Noua Zeelandă, McGee intenționează se întoarcă pentru început în țara sa natală și apoi să preia un post de asistent medical în Caraibe.

La un moment dat, asistenta McGee și colega ei, Luis Pitarma, au rămas peste noapte pentru a-l îngriji pe premierul Johnson la Spitalul St Thomas în aprilie, anul trecut.

După eliberarea din spital, Johnson a lăudat eforturile lor: „Două asistente au stat lângă patul meu timp de 48 de ore, când lucrurile ar fi putut merge în orice sens”.

Boris Johnson este nerăbdător să se întoarcă la muncă, pentru a învinge pandemia

McGee își amintește că l-a văzut pe Johnson arătând „foarte, foarte rău” și a descris momentul ca fiind „suprarealist”.

Asistenta a fost invitată la Downing Street pentru a sărbători 72 de ani de la înființarea NHS, dar a spus că un dorește să fie fotografiată, deoarece „o mulțime de asistente consideră că guvernul nu a condus foarte eficient”.

„ După cel mai dur an din cariera mea de asistent medical, fac un pas înapoi din NHS, dar sper să revin în viitor. Sunt încântată să încep un contract de asistentă medicală în Caraibe, înainte de o vacanță acasă, în Noua Zeelandă, mai târziu în cursul anului. Sunt atât de mândră că am lucrat la Spitalul St. Thomas și că am făcut parte dintr-o echipă atât de fantastică”, a spus aceasta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version