in

ATENȚIE! Poliția din Manchester caută doi spărgători. Unul dintre ei este posibil să fie român. „M-au amenințat că îmi taie mâinile cu un satâr ”

Doi bărbați au intrat într-o casă din Manchester, în timpul nopții, și au amenințat o femeie cu un satâr pentru a le da bijuteriile pe care le avea pe degete.

Femeia a povestit că s-a trezit cu cei doi infractori peste ea, în timp ce îi țineau satârul la gât. Unul dintre ei i-a spus că îi vor tăia mâinile cu cuțitul dacă nu le dă bijuteriile de bună voie.

Victima, în vârstă de 55 de ani, a fugit la o prietenă, imediat după ce spărgătorii au părăsit locuința. Hoții au plecat cu un laptop, ceasuri, telefoane mobile și o geantă scumpă.

Polițiștii fac apel la populație să fie vigilentă. Unul dintre bărbați a fost descris ca fiind „est european”, „posibil român”. Acesta este descris ca având în jur de 25 de ani, slab și aproximativ 1,70 m înălțime. Purta un hanorac gri și avea gluga pusă pe cap.

Vecinii femeii au spus că au văzut doi bărbați, posibil est europeni, care se aflau într-un Audi A4.

„Este un coșmar de nedescris să te trezești cu un satâr la gât și să fii amenințat să scoți bijuteriile în timp ce ești încă în pat. Este terifiant”, a spus detectivul inspector Gareth Levitt-Jones.

„Sunt fericit că femeia nu a fost rănită și că are o familie în jurul ei pentru a o sprijini”, a mai spus aceasta citat de Daily Record.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Să vină Diaspora, că noi ne p…. pe ea”. Senatorul PSD Bădălău a fost găsit nevinovat la CNCD – VEZI VIDEO

Tânăr român prins cu alcool furat. Se bănuiește că este victima sclaviei moderne