Menu

Autoritatea electorală vrea să liniștească diaspora: Nu dăm la Fisc datele alegătorilor

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi asigură pe alegătorii români care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro că datele lor personale nu sunt furnizate organelor fiscale.

“În privința informațiilor vehiculate în spațiul public potrivit cărora alegătorii români din străinătate ezită să se înregistreze pe portalul www.votstrainatate.ro din cauza suspiciunii că datele lor personale ar putea ajunge la ANAF sau la alte instituții ale statului, AEP reiterează unele precizări şi aduce clarificări suplimentare (…):

1. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 (…), datele şi informațiile conținute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale.

2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datele alegătorilor români din străinătate care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro sunt doar la dispoziția AEP și a Ministerului Afacerilor Externe și vor fi utilizate doar pentru acest scrutin.

3. Listele electorale permanente cu cetățenii români înregistrați ca alegători la secția de votare sau prin corespondență se întocmesc doar pentru alegerile prezidențiale din acest an.

4. Datele din Sistemului informatic de monitorizare a prezentei la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) sunt deținute de AEP și, ulterior proceselor electorale de până acum, au fost puse la dispoziția altor autorități doar în chestiuni care privesc strict procesele electorale şi nu au fost furnizate organelor fiscale”, se precizează într-un comunicat al AEP transmis AGERPRES.

Numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat până luni, cu opțiunea pentru votul prin corespondență este de circa 25.000 de persoane, în timp ce pentru votul la secția de votare erau înregistrate circa 26.000 de persoane.

“Președintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, amintește cetățenilor români care locuiesc în străinătate că mai au la dispoziție doar 5 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze cu încredere pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanta, fără cozi, fără deplasări și fără costuri”, se mai arată în comunicat.

Ambasadorul Dan Mihalache, apel pentru înscrierea la votul prin corespondență

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version