in

Autoturism de lux furat din Marea Britanie, descoperit la Vama Albița

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albița au descoperit, în dimineața zilei de luni, 19 iulie, în jurul orei 03.00, la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes-Benz, în valoare de 63.000 de lei, care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

Un cetățean român, în vârstă de 43 de ani, conducea autoturismul respectiv și s-a prezentat, luni dimineață, pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei.

Iași: O femeie de 35 de ani conducea un autoturism furat din Marea Britanie

Însă, pentru că au existat suspiciuni cu privire la situația juridică a autovehiculului, agenții au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

Bărbatul a declarat că a achiziționat  autoturismul dintr-un parc auto din Marea Britanie, în rate, și că nu a reușit să achite valoarea integrală a autoturismului, fiind restant la plata ratelor, potrivit Gândul.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în acest caz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 3.5]

„Anulați nunta!” Le transmite Boris Johnson celor care trebuie să intre în carantină chiar înainte de cel mai important eveniment din viața lor

Aprovizionarea cu alimente în Marea Britanie este „pe punctul de a eșua”