Menu
in

Aventurile lui Pardalian în UK

Un cuplu



din România a devenit spaima magazinelor din Marea Britanie. Aura și Pardalian Luca, de 28 și respectiv 36 de ani, au primit câte 10 luni de închisoare, după ce au furat poșetele mai multor pensionare din Brierfield, Lancashire.

Potrivit presei din zonă, cuplul a dat lovitura mai întâi într-un charity shop, unde au golit contul unei femei, după ce i-au furat acesteia cardul. Apoi, au furat poșeta unei femei de 88 de ani, fiind reperați de agenții de securitatea ai unui magazin în timp ce încercau să fure de la alți doi cumpărători.

Blackburn, „țintă ușoară” pentru hoții din magazine

Curtea a avut în vedere și faptul că Aura Luca a mai fost închisă de trei ori, în România, pentru lipsire de libertate și proxenetism și o dată în Franța, pentru o infracțiune legată de droguri.

A fugit cu banii pentru caritate

Atunci când au fost prinși de polițiști, Pardalian și soția au negat toate acuzațiile. Apărătorul celor doi a declarat că aceștia au venit în UK crezând că aici este „pământul făgăduinței”. El a mai spus că soții Luca au furat de necesitate, pentru că nu aveau cu ce să își hrănească familia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version