Menu
in

Bal caritabil organizat de medicii români din UK



Peste 70 de cadre medicale de origine română care îşi desfăşoară activitatea pe întreg cuprinsul Marii Britanii au participat la Balul de Crăciun organizat de Societatea Medicală Română din Marea Britanie (SMR UK), la Crowne Plaza Hotel din Londra.

Evenimentul, aflat la cea de a treia ediție, a avut un scop caritabil. Fondurile obţinute din donaţiile făcute la Balul de Crăciun sunt destinate programului intergeneraţional “Niciodată singur – voluntari aproape de vârstnici”, derulat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Dr Mihaela Cârmaciu, director în cadrul SMR-UK responsabil cu medicina de familie, a făcut o prezentare a programului în curs de derulare în parteneriat cu Fundaţia Principesa Margareta a României. Aceasta a pledat, în context, pentru implicarea medicilor români, ca voluntari, în acordarea de asistenţă medicală beneficiarilor programului.

La Balul organizat de SMR UK a participat și Ambasadorul României la Londra, Dr Ion Jinga. În deschiderea evenimentului, ambasadorul a apreciat colaborarea excelentă cu reprezentanții comunității medicale, subliniind eforturile ambasadei pentru apropierea comunităţilor româneşti, în vederea promovării valorilor şi imaginii României în Marea Britanie.

Preşedintele SMR-UK, Dr Radu Burtan, a adresat mulţumiri pentru sprijinul constant acordat Societăţii Medicale Române de către Ambasada României la Londra şi a reafirmat angajamentul cadrelor medicale de a continua să se implice în proiecte care au ca scop eficientizarea sistemului medical din România.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version