in

Bărbat reținut pe Aeroportul Luton pentru vânzarea de certificate COVID NEGATIVE FALSE

Europa a ajuns să fie împânzită de certificate COVID negativ false. Acestea se găsesc nu doar pe internet, ci și în gări și aeroporturi, susține Europol, citat de The Guardian.

Un asemenea certificat ajunge să coste până la 250-300 de lire sterline.

În țări precum Olanda, Franța, Spania și Marea Britanie, polițiștii au descoperit multe teste PCR false. Luna aceasta, un bărbat a fost reținut pe aeroportul Luton din Londra, pentru că vindea teste contrafăcute pentru COVID, mai arată The Guardian.

Și pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, 7 persoane, cu vârste între 29 și 50 de ani, vindeau certificate false pentru COVID, la prețuri între 150 și 300 de euro.

Român condamnat la închisoare pentru prezentarea unui test COVID fals


Cei 7 riscă să ajungă la închisoare și să plătească și amendă de peste 350.000 de euro, dacă vor fi condamnați.

În Olanda, tarifele pentru testele contrafăcute erau cuprinse între 50-60 de euro, iar autoritățile au avertizat și riscă închisoare nu doar cei care le vând, ci și cumpărătorii, dacă se dovedește că erau infectați și au transmis virusul mai departe.

De multe ori, polițiștii au început ancheta, după ce laboratoarele de analize au avertizat că circulă teste contrafăcute cu numele lor și cu semnături falsificate ale unor medici adevărați.

Europol susține că astfel de teste contrafăcute pentru COVID sunt extrem de convingătoare și cere o mai mare vigilență din partea statelor europene.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Taxa de Consiliu (Council Tax) ar putea dispărea în Anglia. Cu ce ar putea fi înlocuită

Consilier medical al Guvernului britanic, abuzat verbal în Londra: „Ești un mincinos. Minți despre cazurile de COVID”