in

Belgia, atenţionare de călătorie: Nivel 3 de alertă teroristă şi grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că nivelul de alertă teroristă este în prezent la nivelul 3 (pe o scară de 4), ceea ce înseamnă că există o ameninţare „serioasă, posibilă şi credibilă”.

În perimetrul marilor centre comerciale, gărilor, aeroporturilor şi obiectivelor turistice se află, în continuare, forţe de poliţie sprijinite de militari care asigură securitatea acestora, fapt pentru care trebuie să se manifeste prudență sporită în aceste perimetre.

De asemenea, vineri, 24 iunie 2016, sindicatul socialist FGTB va declanşa o grevă generală naţională pentru a protesta împotriva măsurilor economice ale guvernului.

Transportul în comun şi serviciile administraţiei de stat vor fi cele mai afectate de acţiunea grevistă, iar poliția din marile oraşe anticipează „importante” probleme în circulaţia rutieră, întrucât se vor instala baraje pe unele şosele şi intersecţii importante.

Pentru mai multe informaţii, MAE recomandă consultarea site-ului oficial www.mae.ro

CITITI MAI MULT:

Ucigașul deputatei Jo Cox, un militant de dreapta care luptă împotriva UE

Atacul din Florida a fost revendicat de ISIS. Un extremist islamist a ucis 50 de persoane şi a rănit alte 53

Cel puţin 80 de persoane au fost rănite de fulgere la Rock Am Ring. Festivalul a fost anulat

Avertisment pentru americani. Evitaţi să mergeţi în Europa în această vară!

Un grup de români terorizează un oraș scoțian. Fură tot ce prind!

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cameron după referendum: „Decizia trebuie respectată. Demisionez în octombrie”

Ardei umpluți cu couscous şi brânză de capră