Menu
in

Bournemouth: Român beat mort, la volanul unui BMW. A provocat panică pe șosea

Un bărbat de origine română a urcat beat la volanul unui BMW și a provocat panică pe o stradă din Weymouth.

Șoferul avea alcool de patru ori peste limita legală și nu a reușit să se oprească după ce a lovit de două ori un autoturism parcat.

Florin Trandafir, în vârstă de 41 de ani, a recunoscut că a condus un BMW albastru după ce consumase alcool. De asemenea, românul a condus autovehiculul fără asigurare și a lovit de două ori un Renault Megane albastru, care era parcat pe stradă.

Proprietarul mașinii a alergat în afara casei, după ce un vecin i-a spus că mașina lui a fost lovită.

Argeș: Accident cumplit provocat de un șofer cu un BMW cu volan pe dreapta și numere britanice. Trei oameni au murit

Acesta l-a văzut apoi pe Trandafir întorcând mașina și lovind un zid, moment în care autoturismul s-a oprit.

Procurorul a declarat că poliția a fost chemată la fața locului, iar ofițerii au constatat că șoferul era mort de beat.

Avocatul lui Trandafir a spus că acesta nu a condus foarte mult din fața casei sale, aflată pe o stradă adiacentă, până la locul accidentului.

Românul va fi condamnat la Bournemouth Crown Court, pe 26 februarie.

Provizoriu, lui Trandafir i s-a interzis să conducă timp de șase luni și i s-a acordat cauțiune necondiționată.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version