Menu

Brexit. Ministrul Diasporei, întâlnire cu negociatorul șef Michael Barnier

Comunicat de presă al Ministerului Românilor de Pretutindeni



La data de 6 noiembrie a.c., ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a avut o întrevedere cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit.

În cadrul discuțiilor, demnitarul român a prezentat preocupările comunității românești din Marea Britanie, în contextul recentei vizite din perioada 3-5 noiembrie a.c., accentuând necesitatea informării corespunzătoare a cetățenilor români aflați pe teritoriul britanic, cu privire la procedurile administrative necesare înregistrării acestora pe lângă autoritățile britanice, precum și pentru simplificarea acestora.

De asemenea, oficialul român a abordat și problematica punctuală a cetățenilor români din Anglia, al căror statut este în proces de reevaluare de către autoritățile britanice, solicitând ca toate drepturile acestora să fie respectate. Mai mult decât atât, ministrul a adus în atenție teme recurente în rândul comunității românești precum: transferul de pensii, transferul de beneficii sociale, situația studenților sau reîntregirea familiei.

În acest sens, Michel Barnier a prezentat actualul stadiu al negocierilor, subliniind că se urmărește îndeplinirea mandatului în ceea ce privește protejarea și menținerea drepturilor cetățenilor români din Regatul Unit.

Brexit. Începe a șasea rundă de negocieri. Londra dorește o intensificare a negocierilor

Iohannis, după discuțiile de Bruxelles pe tema Brexit: „Nimeni nu încearcă să blocheze negocierile”

Brexit. Negocierile cu privire la liberul schimb dintre UE și Marea Britanie pot începe în decembrie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version