Din 1974 în Italia, Michaela Schefer a absolvit Conservatorul Santa Cecilia la Roma, a cântat mulţi ani în corul Radio -Televiziunii Italiene RAI, iar acum, ca angajată la Departamentul de Relaţii Internaţionale din cadrul postului naţional de radio RAI, se ocupă şi de selecţia tinerilor instrumentişti pentru marile concursuri muzicale europene. Printre aceşti tineri, Michaela întâlneşte frecvent şi muzicieni români. Despre românii din Italia, spune că au mai multe viteze decât oamenii obişnuiţi.
Deşi a plecat de mult timp din România, Michaela Schefer este mândră că este româncă. La muncă cere să fie respectată pentru naţionalitatea sa, acasă vorbeşte în limba română, în vreme ce de Sărbători găteşte tradiţionalele sarmale, salată de beuf şi cozonac ca acasă.
Michaela îşi aminteşte cu exactitate data la care a venit în Italia: 15 februarie 1974. A ajuns la Roma în urma căsătoriei cu un italian. La numai 24 de ore după plecarea sa din Bucureşti, mama sa şi-a pierdut locul de muncă. Nici în ziua de astăzi, Michaela nu înţelege de ce a trebuit să se întâmple astfel, mai ales că ea nu a fugit din ţară.
Românca are un băiat – Gabriele, care pe lângă alte patru limbi străine, vorbeşte şi limba română.
Bogăţie culturală
Parcursul Michaelei nu a fost deloc uşor. Imediat cum a ajuns la Roma a obţinut o bursă de studii la Conservator, la Accademia di Musica Santa Cecilia, după care a fost soprană în corul Accademiei. După câţiva ani de experienţă, a câştigat un concurs pentru Corul simfonic al Orchestrei Naţionale a Radio Televeziunii italiene Rai, prilej cu care românca a avut ocaziile emoţionante de a cunoaşte mari dirijori, cum ar fi Mutti, Bergstein, Ozawa, Giulini sau Barenboim.
“Nu pot să vă spun bogăţia culturală, sentimentul şi norocul pe care eu l-am avut de a cunoaşte aceste nume mari. Depinde însă foarte mult de persoane: dacă tu ca om eşti ca un burete ca să poţi absorbi toată această bogăţie… Bineînţeles nu este o bogăţie materială, ci una spirituală, pe care viaţa ţi-o pune în faţă, este un bagaj cultural pe care nimeni nu ţi-l poate lua, dar este important ca tu să rămâi acelaşi om, adică să nu-ţi dai aere, o aşa zisă umulinţă spirituală, pentru că nu are sens să pui steagul în frunte şi să spui: eu am făcut, am avut, am dres, etc. N-are sens.
Acestea sunt lucruri care prin experienţe trebuie să o dai altora. Bogăţia spirituală nu trebuie să fie numai a ta. Trebuie să ştii să o dai”, spune Michaela Schefer.
Continuarea in Gazeta Romaneasca