in

Care sunt cele mai periculoase stații de metrou din Londra

Călătoria cu metroul londonez reprezintă o parte a vieții celor care locuiesc în marele oraș, la fel ca ploaia și prețurile exorbitante din centru.

Cu toate că folosim des rețeaua de metrou din Londra, nu prea ne gândim că există anumite riscuri atunci când așteptăm în stații, printre care infracțiuni precum furtul sau atacurile sexuale.

Potrivit Poliției Transporturi britanice, în anul 2019, în stațiile de metrou din Londra au fost înregistrate un total de 3.175 de infracțiuni, însă numărul acestora variază de la un loc la altul.

Astfel, potrivit statisticilor, cea mai sigură stație de metrou din Londra este Canary Wharf, aceasta fiind și cea de-a noua cea mai aglomerată stație.

Pe parcursul întregului an, aici au avut loc doar 29 de infracțiuni, în timp ce în ianuarie și iunie nu a fost raportată nici măcar una.

În schimb peste 11% dintre infracțiunile amintite au fost comise într-o singură stație de metro. Este vorba despre Oxford Circus, cea de-a treia cea mai aglomerată din Londra. Acolo s-au înregistrat nu mai puțin de 359 de infracțiuni pe tot parcursul anului.

Cele mai multe fapte au avut loc în noiembrie – 42 și decembrie – 50.

De altfel, scrie My London, luna decembrie a fost a fost cea mai periculoasă în ceea ce privește infracțiunile comise în stațiile de metrou, fiind raportate 400 astfel de incidente, în cele mai aglomerate 20 de stații din Londra.

Următoarea lună cu cele mai multe infracțiuni a fost martie, cu 337 de incidente.

Adolescent de 16 ani, hăcuit cu o macetă într-o stație de metrou din Londra

Potrivit statisticilor, cea mai sigură lună a fost iulie.

A doua cea mai periculoasă stație a fost Stratford, unde s-au înregistrat 286 de infracțiuni, în 2019, aceasta fiind și a șaptea cea mai aglomerată stație.

Cea mai aglomerată stație de metrou din Londra, King’s Cross St Pancras, este pe locul patru, în ceea ce privește infracțiunile, cu 250 de fapte pe parcursul anului 2019.

Pentru a permite o comparație echitabilă, cifrele nu includ infracțiunile comise în stațiile de cale ferată cu același nume.

Lista cu cele mai aglomerate 20 de stații de la metroul din Londra clasificate în funcție de numărul de infracțiuni:

Clasament
Pericol
StațiaNumăr de infracțiuni raportateClasament
aglomerație
20 Canary Wharf 29 9
19 South Kensington 58 17
18 Brixton 67 18
17 Finsbury Park 69 20
16 Paddington 69 10
15 Liverpool Street 113 6
14 Waterloo 115 2
13 Holborn 119 19
12 Bond Street 120 15
11 Euston 121 11
10 Bank & Monument 136 8
9 London Bridge 157 5
8 Green Park 170 14
7 Victoria 212 4
6 Tottenham Court Road 221 12
5 Piccadilly Circus 238 13
4 King’s Cross St Pancras 250 1
3 Leicester Square 266 16
2 Stratford 286 7
1 Oxford Circus 359 3
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă profesoară de matematică în Bolton: „Anglia mi-a oferit posibilitatea să îmi cresc copiii din salariul de profesor”

studentă

Studentă britanică, după Brexit: „Părinții mei au votat ieșirea. Niște idioți!”