in

Cărți vechi, furate din Marea Britanie, descoperite în România. Valoarea lor depășește 2,5 milioane de lire sterline

Mai multe cărți vechi și manuscrise de o valoarea imensă, despre care există indicii că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Marii Britanii în perioada 2017 – 2019, au fost descoperite în urma unei percheziții efectuate pe raza județului Neamț.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, miercuri, 16 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR – Direcția de Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Neamț, în urma căreia au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Marii Britanii, în perioada 2017 – 2019.

Român, ultimul din banda de hoți de cărți rare din Anglia, prins la Torino

Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.

Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi  Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano – Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

romani ecologisti diaspora

România, țara unde incompetența este la putere și în opoziție. Numai diaspora poate sparge încercuirea

noi cazuri

Spitalele din Marea Britanie au primit ordin să elibereze paturi. În DOUĂ SĂPTĂMÂNI începe