Menu
in

Chiriaș în casa groazei din Edgware: „I-am spus proprietarului să repare centrala, dar nu a venit”



Proprietara casei de pe Bacon Lane, din Edgware, unde au murit doi români în ziua de Paște, urmează să fie interogată de poliție. Moartea celor doi a fost catalogată ca suspectă prin intoxicare cu monoxid de carbon din cauza unei centrale defecte.

Usharehka Chelvendra (foto), în vârstă de 34 de ani, este partener la firma de avocatură Brightstone din Elstree. Ea este, de asemenea, investigată de consiliul de la Harrow, care susține că locuința nu era autorizată pentru mai mulți ocupanți.

Victimele, în vârstă de 38 și 42 de ani, au fost descoperite decedate la adresa din Edgware, duminică după-amiază. Cinci alte persoane – doi bărbați, o femeie și doi copii – au fost de asemenea găsiți în casă și duse la spital ca măsură de precauție. Ei au fost externați.

Chelvendra a cumpărat casa în 2011, pentru suma de 323.500 de lire sterline, potrivit Evening Standard.

Potrivit vecinilor, proprietatea era administrată de tatăl proprietarei, Christy Chelvendra, în vârstă de 72 de ani.

Casa a fost închiriată de două familii de români care s-au mutat în ultimele săptămâni. Un chirias, care a spus că se numește Daniel, a declarat:  „I-am spus proprietarului că trebuie să schimbăm cazanul. El a spus: «Vin, vin», dar nu a venit. I-am spus acum aproape două săptămâni.”

Familia are închiriate mai multe proprietăți. Chelvendra lucrează în departamentul de litigii comerciale de la Brightstone, care acționează pentru instituții financiare. Firma a refuzat să comenteze cele întâmplate.

De asemenea, nici proprietara și nici tatăl acesteia nu au răspuns la solicitările jurnaliștilor.

Potrivit prietenilor care au postat mesaje de condoleanțe pe rețeaua Facebook, cei doi români decedați sunt Gheorghe Bodan, 42 de ani și Viorel Borodi (foto2), de 38 de ani, din comuna Gherța Mare, județul Satu-Mare.

Gheorghe Bodan (foto1) avea o fetiță. Cei doi stăteau în aceeași cameră și au fost cel mai aproape de scurgerea de monoxid de carbon. În casă mai locuiau alte cinci persoane care prezentau semne de intoxicare și au fost duse la spital.

Cine sunt cei doi români morți în tragedia din Edgware. Erau din Satu-Mare, unul dintre ei avea o fetiță

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version