Menu

Cinci britanici vaccinați cu AstraZeneca au suferit cheaguri de sânge. Un bărbat a murit din această cauză

Cinci britanici din 11 milioane de vaccinați cu AstraZeneca au suferit cheaguri de sânge – dar autoritatea de reglementare insistă că încă nu există dovezi, iar riscul de a muri de Covid este de cel puțin 1.000 de ori mai mare.

MHRA a anunțat astăzi, 18 martie, că au fost câteva cazuri de formare a cheagurilor de sânge care provoacă panică în Europa, în Marea Britanie, iar un bărbat a murit din această cauză.

Totuși, specialiștii spun că nu este nicio dovadă a unei legături între vaccin și cheagurile de sânge, iar riscul de a muri de COVID este de cel puțin 1.000 de ori mai mare pentru majoritatea oamenilor, ceea ce înseamnă că administrarea vaccinului este în continuare cea mai sigură opțiune.

Agenția Europeană a Medicamentului va anunța rezultatul investigației sale asupra unei posibile legături între vaccin și cheagurile de sânge după ce peste 12 țări au încetat să mai utilizeze vaccinul.

Disperare în Guvernul britanic. Boris Johnson anunță că se va vaccina „foarte curând” cu produsul Oxford/AstraZeneca

Cele cinci persoane care au dezvoltat cheaguri în Marea Britanie au fost bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 59 de ani, scrie Daily Mail.

În Europa, medicii au susținut că riscul este mai mare pentru femeile tinere, dar nu sunt înregistrate femei în datele din Marea Britanie, ceea ce ar putea fi dovada că nu există o legătură directă, iar cazurile sunt întâmplătoare.

Agenția de reglementare a medicamentelor și produselor medicale (MHRA) a anunțat că analizează rapoartele, dar a subliniat că evenimentele sunt „extrem de rare”.

MHRA a concluzionat că orice legătură între vaccin și cheaguri este nedovedită și beneficiile vaccinului AstraZeneca depășesc orice riscuri.

Dr. June Raine, director executiv al MHRA, a declarat: „Nu există dovezi că formarea cheagurilor de sânge apare mai mult decât s-ar fi așteptat în absența vaccinării”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version